GED vrea să vândă separat Happy Tour și Paravion

GED vrea să vândă separat Happy Tour și Paravion

Remus Vișan, managing director Paravion

scris 14 ian 2016

Cine a urmărit evoluția business-ului Happy Tour din ultima perioadă a înțeles că proprietarii și-au schimbat strategia și nu mai vor să vândă grupul la pachet, așa cum își propuseseră inițial. Un prim semnal a apărut în toamnă, când GED a început negocierile pentru a vinde Prestige Tours, una dintre firmele din grup, către un turoperator turc. Acum apar primele semne și că Paravion urmează să fie vândută separat, lucru confirmat de directorul agenției.

Fondul spaniol de investiții GED va prelua, astfel, treptat, de la Happy Tour, al cărui proprietar este de aproape zece ani, controlul asupra agenției online Paravion, intenționând să vândă separat cele două business-uri. Primul pas a fost făcut la jumătatea lunii decembrie, când GED și-a majorat participația directă în Paravion de la nici 0,001% la 9,1%.

Urmărește-ne și pe Google News

Când a cumpărat în anul 2011 turoperatorul Prestige Tours de la Mircea Vladu, Happy Tour a devenit cel mai mare grup de turism din România. Pe lângă un turoperator, fondul spaniol deținea deja o agenție online, Paravion, pe care o achiziționase cu un an în urmă, și o altă agenție specializată atât în vânzarea de vacanțe, cât și în turismul de business, Happy Tour. La vremea la care aceasta din urmă a fost cumpărată de la Nicolae Demetriade, adică în 2007, era de departe cea mai mare agenție de turism din România atât ca cifră de afaceri, cât și ca profitabilitate.

În ultimii ani, însă, business-ul nu a evoluat, probabil, așa cum și-au imaginat spaniolii, care inițial voiau ca peste ani să vândă întregul grup, la pachet. Happy Tour a căzut din poziția de lider și a început să aibă pierderi începând cu anul 2012, iar afacerile au coborât un an mai târziu, pentru ca în 2014 să urce ușor, dar tot cu pierderi, la 168 de milioane de lei (38 milioane de euro). Și Prestige Tours a început să aibă pierderi în 2012, iar volumul afacerilor a scăzut în 2013 și a rămas constant un an mai târziu, la puțin peste 10 milioane de euro. Profit.ro a scris în noiembrie că GED este în negocieri avansate cu turoperatorul turc Calypso Tour, care intenționează să preia Prestige Tours.

În acest moment, însă, cel mai atractiv pentru un eventual cumpărător pare a fi business-ul Paravion. Afacerile agenției online au urcat de la 14,8 milioane de lei în 2010 la 38,5 milioane de lei un an mai târziu, 52,3 milioane de lei în 2012, 55,3 milioane de lei în 2013 și la 77,5 milioane de lei în 2014 (17,4 milioane de euro). În fiecare din acești ani, însă, agenția a înregistrat pierderi. Anul trecut. afacerile agenției au explodat, ajungând la 46 de milioane de euro, valoare care o plasează ca cea mai mare agenție online din România, depășind Vola.ro. Remus Vișan, managing director la Paravion, explică pierderile amintind că în 2010 Happy Tour a înființat societatea Paravion Tour SRL, care a achiziționat business-ul Paravion de la agenția Millennium Tour. "Astfel, achiziția a trebuit amortizată pe parcursul ultimilor ani”, a precizat el.

Cu conturile deblocate, Perfect Tour își continuă activitatea, dar a pierdut jumătate din business CITEȘTE ȘI Cu conturile deblocate, Perfect Tour își continuă activitatea, dar a pierdut jumătate din business

Agenția s-a dezvoltat și pe piața turcă, după ce a achiziționat la începutul anului trecut portalul de rezervări Bavul.com. În paralel, au crescut vânzările pe piețele suplimentare în Europa Centrală și de Est (Bulgaria, Ungaria, Cipru), dar și în Marea Britanie și Spania. Potrivit reprezentanților Vola.ro, agenția a înregistrat anul trecut afaceri de 43 de milioane de euro. Acționarii Vola, Daniel Truică, un fond de investiții polonez și fondul 3TS Capital, mai dețin agenții online în Polonia, Vietnam și Ucraina, care funcționează cu alt nume și ale căror afaceri, cumulate cu cele ale Vola, depășesc, după spusele acestora, 65 de milioane de euro.

Revenind la Paravion, începând cu 2013, agenția a migrat din poziția de business online al grupului Happy Tour la o structură independentă. Astfel, a beneficiat de investiții din partea fondului care i-au permis upgradarea platformei. "Efectul au fost creșterea business-ului Paravion, devenind cea mai mare agenție online din România, dar și un jucător în top 3 agenții online în Europa Centrală și de Est", a declarat pentru Profit.ro Remus Vișan.

Investițiile au fost făcute atât prin intermediul Happy Tour (Ged a investit în Happy Tour, iar Happy Tour în Paravion), dar și direct GED - Paravion. În acest moment, explică Remus Vișan, Happy Tour și Paravion sunt cu firme cu obiective independente, linii de business independente, corporate, respectiv online. El confirmă că "GED-ul urmărește exit-uri separate" pentru fiecare companie în parte. "Investițiile în Paravion trebuie securizate, iar GED va urmări să devină proprietarul majoritar la Paravion, un prim pas fiind făcut în decembrie, prin capitalizarea sumei de 2,25 milioane de lei, care a a ridicat participația directă a GED la 9% în capitalul Paravion", a explicat Vișan.

El amintește că achiziția Happy Tour a avut loc în 2007, prin urmare se dorește un exit din această afacere înaintea Paravion, iar GED nu vrea ca noul proprietar al Happy Tour să controleze Paravion. "Evident, dacă va exista o ofertă interesantă de preluare a ambelor business-uri, GED o va lua în considerare", recunoaște Remus Vișan. 

Pe o piață a agențiilor de turism cu mai puțin de 15-20 de firme ale căror afaceri depășesc 10 milioane de euro, cele trei entități deținute de GED se află printre acestea, alături, printre altele, de Eximtur, Paralela 45, Christian Tour, Vola.ro, Perfect Tour sau Accent Travel.

viewscnt
Afla mai multe despre
paravion
happy tour
vanzare
afaceri