FOTO Doliul din turismul românesc, etalat la Los Angeles

FOTO Doliul din turismul românesc, etalat la Los Angeles
scris 21 feb 2019

Imaginea României a fost jalnic promovată de către Ministerul Turismului la Târgul de Turism de la Los Angeles. Standul tapetat cu pânză neagră și fără suficiente pete de culoare ar fi fost potrivit pentru o expoziție dark/horror, dar nu și pentru un târg de turism unde experiență este cel mai important lucru, iar imaginea chiar spune mai mult decât 1.000 de cuvinte.

Anual, aproximativ 2,5 milioane de turiști străini vizitează România, un număr mic, atât prin comparație cu rezultatele țărilor vecine, cât și raportat la potențialul României. Imaginea României în străinătate este promovată în principal de Ministerul Turismului, în vreme ce agențiile de incoming promovează România în mod independent.  

Asociația Incoming România, ce aduce împreună cele mai importante agenții din zona de incoming, a constatat o scădere dramatică a profesionalismului și a modului în care Ministerul Turismului înțelege să promoveze România. Un prim exemplu îl constituie participarea României la târgul din Los Angeles (Travel and Adventure Show), organizat în perioadă 16-17 februarie, eveniment la care standul României ar fi putut lua cu success titlul de cel mai sinistru colț al târgului.

Urmărește-ne și pe Google News

FOTO Doliul din turismul românesc, etalat la Los Angeles


În prima zi a evenimentului, standul putea fi găsit cu greu, doar 2 pagini cu numele Romanian Ministery of Tourism fiind lipite pe două copertine negre. Decorul întunecat era completat de 3 mese pe care se găseau aceeași broșură veche de 10 ani și hărți ale României și ale Bucureștiului.  

Amenajarea standului revenea fiecărui expozant, lucru care nu a fost înțeles și de reprezentanții României. Aceștia nu au adus nici măcar un afiș sau o imagine reprezentativă pentru România. Situația era cunoscută cu o zi înainte, când reprezentanți ai ministerului au luat în primire standul. De exemplu, Polonia sau Croația și-au adus materiale și bannere prin care să semnalizeze cât mai bine imaginea țării lor. În încercarea de a remedia cât de cât situația, a fost contactat Consulatul României în Los Angeles care le-a oferit steagul și i-au ajutat să printeze logo-ul « Explore the Carpathian Garden ».  

Imaginile sunt mai mult decât grăitoare, mai ales în condițiile în care la stând au fost prezenți nu mai puțin de 4 reprezentanți ai Ministerului Turismului și doar un singur coexpozant, membru al Asociației Incoming România. În mod normal, la un târg de turism sunt prezenți doar doi reprezentanți ai autorităților și cel puțin zece agenții de turism. Și poate că și mai grăitoare ar fi o comparație cu standurile altor expozanți: vesele, pline de viață și cu informații relevante și diversificate. 

Ministerul Turismului ar fi avut și posibilitatea să promoveze România într-un stand comun alături de Comisia Europeană, cum a făcut spre exemplu Slovenia, costurile fiind la mai puțin de jumătate față de ceea ce a plătit România: 2.750 euro față de 7.000 USD costurile de prezentare ale țării noastre. Probabil acest incident ar fi rămas necunoscut, iar reprezentanții ministerului ar fi mascat cu succes prezentarea penibilă a României, precum în imaginile postate pe Facebook. "Noi considerăm că prezentarea României pe piețele externe reprezintă în primul rând o onoare, dar și o oportunitate de a prezenta cultură și locurile absolut fascinante din țara noastră. Activitatea de incoming este realizată de agenții de turism care dedică pasiune și resurse importante, astfel încât România să se poată prezența corect", arat[ reprezentaníi Incoming Romania. 

FOTO Doliul din turismul românesc, etalat la Los Angeles

În schimb, susín ace;tia, prin toată activitatea să, Ministerul Turismului a ales să păteze imaginea țării trimițând reprezentanți oficiali care își manifestă incompetența, lipsă de profesionalism și mai ales dezinteresul față de modul în care este prezentată România. Această atitudine este întâlnită tot mai des la târgurile la care participă România prin intermediul Ministerului Turismului.

Deși programul târgurilor este cunoscut în fiecare an și se participă la aceleași târguri în mod constant, în fiecare an Ministerul Turismului este luat prin surprindere, astfel încât agențiile de turism participante nu își pot desfășura activitatea asemenea colegilor din alte țări. Orice târg se desfășoară după principii clare : întâlniri prestabilite cu parteneri din alte țări, de cele mai multe ori prin sistemul de networking la care au acces expozanți sau prin publicarea în catalogul târgului.

În fiecare an însă, indiferent că vorbim de Londra, Berlin, Madrid sau Barcelona, reprezentanții ministerului se încurcă în hârtii, târgurile nu sunt confirmate decât cu 10-15 zile înainte de începere și astfel orice încercare de a stabili întâlniri este una fără succes. Dacă pentru reprezentanții ministerului târgurile sunt doar o acțiune bifata, în care nu se urmărește niciun obiectiv, pentru agenții devine o șansa ratată de a discută cu noi parteneri și mai ales să atragă cât mai mulți turiști străini în România.

Pe această cale, Asociația Incoming România dorește să atragă atenția asupra deprofezionalizarii unui Minister responsabil cu imaginea țării, care nu își justifica activitatea decât prin eșecuri repetate și risipă de fonduri. Dezinteresul se manifestă atât prin lipsă oricărei campanii coerente de promovare a României pe piețele externe, dar mai ales prin sabotarea continuă a imaginii țării în față profesioniștilor din domeniu la nivel mondial.  

viewscnt
Afla mai multe despre
turism
los angeles
targ de turism