Consiliul Județean (CJ) Bistrița-Năsăud și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest au semnat un contract de finanțare în valoare de peste 51 milioane de lei în vederea restaurării castelului Teleki din localitatea Comlod, aflat în administrarea autorității județene alături de castelul din Posmuș.
Castelul din Comlod, monument istoric din secolul al XVIII-lea considerat reprezentativ pentru barocul transilvănean, se află într-o stare foarte avansată de degradare, scrie Agerpres.
Potrivit datelor transmise de către purtătorul de cuvânt al CJ Bistrița-Năsăud, Oana Neamțiu, contractul a fost semnat, iar proiectul este finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Sursa foto: Emil Radu Moldovan / Facebook
Valoarea totală a proiectului, care ar trebui finalizat până la sfârșitul anului 2028, este de 51.412.720 lei, fondurile europene reprezentând 98% din total.
Proiectul prevede, printre altele: amenajarea unui spațiu cultural, multifuncțional în clădirea castelului, prin lucrări de restaurare, revitalizare, consolidare și valorificare durabilă; modernizarea, reabilitarea, restaurarea și conservarea elementelor arhitecturale valoroase; sistematizarea exterioară a terenului în vederea amenajării unui spațiu în care să se poată organiza diferite evenimente, ținând cont de vegetația înaltă existentă pe parcelă.
CJ Bistrița-Năsăud a lansat deja, în luna iulie, licitația pentru execuția lucrărilor de reabilitare a castelului Teleki din Comlod, estimate la peste 27,4 milioane de lei, fără TVA, iar deschiderea ofertelor va avea loc în data de 30 august.
Sursa foto: Emil Radu Moldovan / Facebook