Cererea pentru vacanțele oferite de companii angajaților și partenerilor de afaceri a crescut cu o treime în acest an, față de anul trecut, ca destinații fiind preferate insulele din zona Caraibe, Asia, Australia, la un buget mai mare cu 15-20% față de 2015. În același timp, cele mai multe călătorii de afaceri au fost efectuate în 2016 în Europa de Vest și America, iar destinația China înregistrează o creștere de 30% față de anul trecut, potrivit agenției Paralela 45.
Pentru recompensarea angajaților și a partenerilor de afaceri, firmele aleg destinații precum Thailanda, Vietnam, zona Asiei de Sud-Est sau Caraibe - Republica Dominicană, Mexic, Cuba și mai nou, Australia. Pentru astfel de sejururi, de peste 10 zile, și pentru care sunt preferate hotelurile de cinci stele, se plătește începând de la 2.500 la peste 4.000 de euro de persoană.
Cel mai complex pachet de vacanță cumpărat anul acesta de la Paralela 45 a costat peste 200.000 de euro, pentru un grup de 70 de persoane al unei companii din industria agro-alimentară.
În ceea ce privește călătoriile de afaceri, ca noutate în acest an, se remarcă Africa de Sud și America de Sud (Brazilia și Argentina). Către China au fost oferite cu o treime mai multe călătorii, iar cererea pentru Rusia este pentru un trend crescător. În cazul delegațiilor externe, clienții Paralela 45 aleg, de regulă, hotelurile de 4 stele.
În România, creșterea se reflectă în numărul de cazări în majoritatea orașelor țării cerute de clienții Paralela 45, pentru hoteluri de minimum 4 stele. Din statisticile companiei, anul acesta angajații au călătorit patru zile pe săptămână și peste 16 zile într-o lună, în comparație cu 2015, când se călătorea maximum trei zile pe săptămână, respectiv o săptămână și jumătate într-o lună.
”Piața de business travel are rezultate mai bune anul acesta, își revine pe toate segmentele ei, vacanțele bonus, călătorii de afaceri, evenimente. Față de alți ani însă, clienții se uită cu atenție la fiecare cheltuială. Consultanții noștri încearcă să adapteze fiecare ofertă la dorințele și nevoile de călătorie sau eveniment pe care o companie îl planifică”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.
În acest an, dintre evenimentele organizate pentru companii, trainingurile au fost cele mai solicitate, în comparație cu seminariile, conferințele, congresele. Pentru acestea, companiile au ales hoteluri de 4 stele, cu facilități spa, care să le ofere cursanților și posibilitatea de relaxare. Cele mai căutate destinații au fost Grecia continentală și insulele elene, în special Creta și Rhodos.
Agenția de turism Paralela 45, înființată în aprilie 1990, este una dintre primele trei agenții private din România. Compania are în prezent 40 de agenții directe și în franciză răspândite în toată țara. Departamentul de corporate a fost înființat în 1998, are în prezent 10 angajați, și generează aproape 10% din cifra de afaceri a companiei.