Decizia de a vinde Hotelul Orizont face parte din strategia generală a Transilvania Investments de a optimiza portofoliul său de active hoteliere și de a se concentra pe oportunități de investiții care generează o valoare adăugată mai mare pe termen lung, spune, pentru Profit.ro, Marius Moldovan, Președinte Executiv al Transilvania Investments.
Profit.ro a anunțat că Hotelul Orizont din Predeal, clasificat la 4 stele și considerat un reper al stațiunii montane, prezentat ca urmând să devină „Perla de la Valea Prahovei”, va fi scos la vânzare. Hotelul va fi vândut prin licitație publică cu strigare, la un preț minim de 10,5 milioane euro.
Hotelul Orizont din Predeal, cu 139 de camere, este deținut de FEPER S.A., companie care mai are în portofoliu alte două hoteluri, în Predeal și Ploiești, și care este controlată în proporție de 85,8% de Transilvania Investments (fosta SIF Transilvania).
“Hotelul Orizont este singurul nostru activ din segmentul de agrement în exploatare, iar analiza pieței ne-a indicat că resursele noastre pot fi mai bine direcționate către proiecte care se aliniază mai bine cu viziunea noastră pe termen lung, care se concentreaza în principal pe sectorul balneo și city hotels, respectiv hotelurile aflate în portofoliul ARO Palace și Turism Felix. Strategia pentru aceste companii este ca, în urma unor investiții semnificative, să încheie acorduri de franciză cu branduri internaționale, aici menționez Hyatt Hotels și Accor Hotels”, explică Marius Moldovan.
“Ne dorim ca procesul de vânzare să fie unul eficient și să atragă oferte competitive, astfel încât să se încheie într-un termen rezonabil. Estimăm că vânzarea ar putea fi finalizată în următoarele 3-6 luni, în funcție de interesul cumpărătorilor și de modul de desfășurare a licitației”, mai spune președintele executiv al Transilvania Investments.
“Prețul minim stabilit pentru începerea licitației este de 10,5 milioane euro. Acest preț reflectă valoarea actuală a proprietății, conform evaluărilor independente realizate. Totuși, prețul final va depinde de interesul manifestat de potențialii cumpărători și de dinamica pieței. Ne dorim ca Hotelul Orizont din Predeal să trezească interes investițional cât mai ridicat, iar prețul final de valorificare să reflecte acest lucru”, afirmă acesta.
În urmă cu doi ani, The Makers a transmis că vrea să renoveze hotelul Orizont din Predeal, pe care l-a luat atunci în administrare, mutare anunțată în premieră de Profit.ro. Ultima renovare a hotelului a avut loc în anul 2010.
CITEȘTE ȘI Vești bune pentru turiștii români. Nou drum între Bulgaria și Grecia în timp record“Într-adevăr, în urmă cu doi ani s-au avut în vedere investiții în modernizarea Hotelului Orizont. Cu toate acestea, în urma evaluării portofoliului de active din turism, strategia actuală a Transilvania Investments este de a ne concentra investițiile în cele două companii menționate, Aro Palace și Turism Felix”, precizează Marius Moldovan.
Marius Moldovan a preluat, oficial, rolul de președinte executiv al fondului de investiții Transilvania Investments în luna august a acestui an.