Cei care vor să urce cu telecabina pe Tâmpa o mai pot face în acest weekend, de săptămâna viitoare aceasta urmând să intre într-un proces de modernizare care este estimat a dura până primăvara viitoare, a anunțat Primăria Brașov.
Telefericul din Brașov a fost construit în urmă cu mai bine de 50 de ani, fiind dat în folosință în august 1970, iar de atunci a funcționat permanent, fără intervenții majore, a precizat sursa citată.
Particularitatea telefericului de pe Tâmpa este faptul că linia de transport nu are stâlpi care să susțină cablurile între cele două stații ale instalației.
„Până în prezent, instalația a mers foarte bine și a lucrat de la ora 8 dimineața până la 24.00, o perioadă când era deschis și Restaurantul Panoramic. Acum merge 8-10 ore pe zi. Urmează să se modernizeze complet. Se vor schimba toate piesele, toate motoarele, cablul, totul va fi nou”, a explicat Panait Iosif, șeful Telecabinei Tâmpa.
În perioada în care vor avea loc lucrările de modernizare, brașovenii și turiștii vor putea ajunge în zona de belvedere și pe vârful Tâmpa pe traseele turistice care leagă orașul de munte, scrie Agerpres.
Lucrările presupun înlocuirea completă a vechii instalații cu o linie de transport pe cablu de ultimă generație, păstrând traseul și stațiile. Noua instalație va oferi facilități de acces pentru toate categoriile de turiști, inclusiv pentru cele cu mobilitate redusă, iar capacitatea telecabinei va crește până la un maximum de 450 de persoane/oră.
CITEȘTE ȘI Rezervările turistice online au crescutLucrările vor fi realizate de către constructorul austriaco-elevețian Doppelmayr-Garaventa și sunt suportate, în totalitate, de operatorul privat care deține această linie de transport pe cablu, Ana Teleferic.
Conform declarațiilor din aprilie ale patronului Ana Teleferic, George Copos, investiția se ridică la 11 milioane de euro și vizează, de asemenea, modernizarea Restaurantului Panoramic, care aparține companiei Ana Hotels.