Pârtiile de mare altitudine, situate la 2.000 de meri, în golul alpin al stațiunii Sinaia se vor deschide la sfârșitul acestei săptămâni. Anul acesta, vor fi inaugurate două noi pârtii. Accesul în telegondola care urcă în Bucegi, la cota 1400 și apoi la Cota 2000, se va face cu reducerea la jumătate a capacității.
Anunțul privind deschiderea pârtiilor din Sinaia a fost făcut, luni seară, pe Facebook, de primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, scrie News.ro.
"În urma discuțiilor cu cei de la Domeniul Schiabil și Serviciul Salvamont am decis să deschidem toate pârtiile din golul alpin la sfârșitul acestei săptămâni, vineri. Sperăm ca Gondola Carp, care este momentan inactivă din cauza unor defecțiuni tehnice să fie reparată până atunci. Dacă nu, vom porni oricum cu cele patru instalații: Gondola Sinaia, Telescaunul Soarelui, banda de la Cota 2000 și cea mai nouă instalație de pe munte: Teleschiul din Valea Soarelui care va fi inaugurat vineri. Are 523 de metri lungime, o capacitate de transport de 800 de persoane pe oră, iar urcarea durează puțin peste trei minute. Mai mult, avem și două noi pârtii amenajate, deservite de acest teleschi, în plus față de traseele deja știute”, a transmis edilul pe rețeaua de socializare.
Primarul a anunțat că vor fi implementate noi măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Astfel, accesul în gondola aflată în administrarea unei firme a autorităților locale se va face la jumătate din capacitate.
"Telescaunul va funcționa normal, dar linia de așteptare la îmbarcare va fi diferit semnalizată, astfel încât să putem respecta toate normele de distanțare și siguranță. Iar masca rămâne și ea obligatorie atât pe peroane, la cozi, cât și în instalațiile de transport”, a mai anunțat primarul Vlad Oprea.