Măsurile luate în majoritatea țărilor europene, nevoia de distanțare fizică și faptul că școala se face online trimite de Revelion, dar și în următoarele două-trei luni, mii de români, care altfel ar fi ales pârtiile de schi sau orașe de pe continent, în destinații exotice precum Maldive, Cancun (Mexic), Punta Cana (Republica Dominicană), Zanzibar, Egipt și Ras al-Khaimah (Emiratele Arabe).
Turiștii români pleacă în aceste destinații cu zboruri charter, directe. Înainte de plecare trebuie să prezinte un test negativ Covid-19.
Cererea pentru destinații exotice a explodat în luna noiembrie, când primul zbor charter pentru Maldive de Revelion a fost vândut în patru zile, cu toate că cel mai ieftin pachet era 1.299 de euro de persoană, potrivit reprezentanței în România a Dertour. Tot atunci a fost vândut integral și zborul pentru Zanzibar, unde o vacanță costa de la 1.319 euro/pers.
Un al doilea zbor charter a fost lansat pentru Revelion spre Maldive, iar locurile s-au epuizat tot în câteva zile. Al treilea zbor charter a fost vândut într-o singură zi. "N-am mai putut organiza alte zboruri charter către Maldive, deși cererea era foarte mare, pentru că n-au mai fost cazări disponibile", spune Cosmin Marinof, directorul general al Dertour România.
"Cererea mare se explică atât prin faptul că multe țări europene, în anii trecuți destinații favorite pentru ski, au impus restricții pentru turiști, cât și prin faptul că mulți români nu au avut încă nicio vacanță de iarna trecută și își doresc cu nerăbdare să evadeze într-o vacanță după atâtea luni de restrictii. La toate acestea se adaugă faptul că aceste destinații oferă locuri retrase, distanțare socială și turiștii ajung acolo cu teste negative, un aspect în plus pentru siguranța acestora.
Plecările sunt motivate și de faptul că școlile au cursurile online și copiii pot participa la ore și din vacanțe. Pentru aceste destinații exotice se cere test negativ Covid-19, deci turiștii urcă într-un avion unde toată lumea e testată negativ, ajung într-o destinație în care toți turiștii prezintă un test negativ, iar în Maldive, de exemplu, se cazează în bungalow-uri, unde accesul se face direct de afară, iar în față ai plajă proprie. Petrecerea timpului în vacanță într-o astfel de destinație poate fi mai sigură în acest moment decât a petrece o zi obișnuită în oricare oraș european, inclusiv românesc", a adăugat Cosmin Marinof.