Patru persoane și-au pierdut viața, au anunțat serviciile de urgență, fără să precizeze vârsta sau naționalitatea victimelor.
Potrivit presei din Spania, care citează pe surse autoritățile locale, doi dintre turiști sunt români.
Alte trei persoane au fost rănite, inclusiv una care s-a aflat în stop cardiorespirator, dar care a putut fi salvată, potrivit aceleiași surse.
Incidentul a avut loc duminică, într-o piscină naturală situată la Oceanul Atlantic, pe Isla Cangrejo, potrivit presei locale.
Guvernul regional din Caraibe a decretat o ”prealertă din cauza condițiilor nefavorabile la mare în weekend” în tot arhipelagul, cu privire la valuri de doi până la 3,5 metri înălțime, potrivit unui comunicat.
El a cerut apoi să nu se facă fotografii sau înregistrări video la malul oceanului, scrie News.ro
În contextul în care luni este o zi liberă în Spania, mulți turiști s-au dus în weekend în Canare.
Potrivit site-ului Guvernului regional al Canarelor, iazul de pe Isla Cangrejo este o ”piscină naturală situată într-un colț magnific al coastei”.
”Mulțumită unui zid de beton care-o protejează de valuri, piscina oferă un loc liniștit de baie cu familia și de profitat de soare într-un cadru incomparabil”, potrivit site-ului.
Însă Guvernul îndeamnă în continuare la ”prudență în caz de maree și valuri puternice (...)”.
Captan el momento en el que rescatan a una de las personas afectadas en la piscina natural de Isla Cangrejo, en la zona de Los Gigantes (Santiago del Teide), donde un golpe de mar ha dejado como consecuencia tres fallecidos y varios heridos pic.twitter.com/8J2IKuOZ7C
— Diario de Avisos (@diariodeavisos) December 7, 2025















