Tranzacție surpriză în agribusiness: Gigantul american Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc la nivel mondial, cumpără o nouă companie din România

Tranzacție surpriză în agribusiness: Gigantul american Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc la nivel mondial, cumpără o nouă companie din România
scris 4 feb 2019

Grupul american Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc la nivel mondial și liderul pieței locale de profil, cumpără compania Maier Com din Arad, producător de carne pe piață din 1994 și cu afaceri în 2017, ultimul an raportat, de peste 10 milioane de lei.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Tranzacția a fost semnată prin una dintre subsidiarele locale, Smithfield România, și producătorul român de mezeluri Elit, pe care l-a preluat la finele anului 2017.

Urmărește-ne și pe Google News

Smithfield România face parte din grupul Smithfield Foods din SUA, care, la rândul său, face parte din grupul WH Group din China. Acesta din urmă acționează ca o companie de tip holding pentru investiții, fiind implicat, în principal, în producția de porci, producția și comercializarea de carne proaspătă și msemi-procesată de porc.

Tranzacție: Grupul francez Auchan cumpără platforma celei mai vechi unități industriale din România CITEȘTE ȘI Tranzacție: Grupul francez Auchan cumpără platforma celei mai vechi unități industriale din România

Maier Com a fost deținută integral de Radu Maier, compania livrând în peste 10 județe din vestul țării și având, conform termene.ro, o cotă de piață la nivelul județului de circa 18%.

În 2017, compania a avut afaceri de 10,5 milioane lei și un profit net de 251.076 lei, în condițiile în care câștigul din ultimii ani a depășit 1,4 milioane lei.

Tranzacție surpriză în agribusiness: Gigantul american Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc la nivel mondial, cumpără o nouă companie din România

La finele anului 2017, grupul chinez WH, care în 2013 a preluat Smithfield Foods, primea avizul Consiliului Concurenței pentru a cumpăra, prin intermediul Smithfield, producătorii români de mezeluri Elit și Vericom.

Împreună, Elit și Vericom operează 5 fabrici, 5 centre de distribuție în România și au aproximativ 12.000 de clienți, având în portofoliu branduri precum Veri, Premia, Promo, Pizzaro, Plin de Carne.

Tranzacție surpriză: Un grup german cumpără acțiuni ale Blue Air care-i vor asigura o poziție de control CITEȘTE ȘI Tranzacție surpriză: Un grup german cumpără acțiuni ale Blue Air care-i vor asigura o poziție de control

Afacerea era deținută atunci de Dorin Mateiu, care ulterior a inițiat un proiect imobiliar în vestul Capitalei, pregătind construcția unui complex rezidențial în spatele Cartierului Latin.

Afacerile din piața locală a cărnii sunt estimate la circa 34 miliarde de lei, pe fondul creșterii consumului, dar și ca urmare a evoluției semnificative a prețurilor.

Topul investitorilor din piața cărnii este dominat de Smithfield.

viewscnt
Afla mai multe despre
smithfiled
elit
maier
carne
fabrica
piata