Veranda atinge un grad de ocupare de peste 80%, după semnarea contractelor cu C&A și Altex

Veranda atinge un grad de ocupare de peste 80%, după semnarea contractelor cu C&A și Altex
scris 30 mai 2016

Centrul comercial Veranda, dezvoltat de compania Prodplast Imobiliare în zona Obor, a atins un grad de ocupare de peste 80%, după ultimele contracte semnate cu retailerii C&A și Altex, pentru o suprafață de aproximativ 2.200 de metri pătrați.

”Cele două branduri, C&A și Altex, se vor alătura listei de chiriași pe care vizitatorii îi vor putea găsi în centrul comercial Veranda, cu care am semnat deja contracte pentru peste 80% din suprafața închiriabilă, pentru aproximativ 24.000 metri pătrați.  (...) având în vedere faptul că suntem în discuții avansate pentru alte încă 10 procente din suprafață, suntem convinși că, până la inaugurarea proiectului, acesta va fi ocupat în totalitate”, a declarat Andrei Pogonaru, dezvoltator al centrului comercial Veranda.

Urmărește-ne și pe Google News

Printre brandurile de fashion care vor fi prezente în Veranda se numără H&M, CCC, Deichmann, Piazza Italia sau Pimkie, alături de care se va afla și retailerul german C&A, care va ocupa o suprafață de peste 1.600 de metri pătrați. Altex, rețeaua națională de electronice, electrocasnice și IT&C, va deschide în centrul comercial un magazin de 600 de metri pătrați.

Mall-ul Shopping City Piatra Neamț, care va fi deschis de NEPI în acest an, este închiriat 80% CITEȘTE ȘI Mall-ul Shopping City Piatra Neamț, care va fi deschis de NEPI în acest an, este închiriat 80%

Veranda va avea o suprafață închiriabilă de aproximativ 30.000 de metri pătrați și va fi inaugurat în ultimul trimestru al acestui an. Proiectul înseamnă o investiție de 60 milioane euro.

Principalele ancore vor fi hipermarketul Carrefour (10.000 mp) și magazinul H&M (2.200 mp), alături de care se vor găsi peste 100 de magazine, restaurante și cafenele.

Centrul comercial va avea o parcare de 1.200 de locuri și un spațiu verde de 15.000 de metri pătrați, care iarna va găzdui un patinoar și un târg de sărbători, iar vara este destinat relaxării și petrecerii timpului liber, inclusiv activități pentru copii.

De asemenea, odată cu deschiderea centrului comercial vor fi încheiate și lucrările la infrastructura zonei Obor, în valoare de 2 milioane de euro, și care presupun lărgirea străzii Ziduri Moși cu câte o bandă pe sens, precum și a trotuarului, dar și modernizarea stației de tramvai și construirea unui refugiu, inexistent până acum.

viewscnt
Afla mai multe despre
veranda
grad de ocupare
retaileri
contracte