Distribuitorul de branduri pe piața românească Egea Orbico, în portofoliul căruia se află mărci precum Gucci, Escada, Dolce&Gabanna, Hugo Boss, Puma, Lacoste, Mont Blanc, Ferrari, Burberry, Disney, Barbie, Energizer, Karl Lagerfeld, Tchibo, controlat de omul de afaceri croat Branko Roglic, a intrat în acționariatul filialei din România a Interbrands Marketing & Distribution, în portofoliu cu companii precum British American Tobacco, Nestlé, Philip Morris, Procter & Gamble, Coty, Danone, Duracell, Fater, mișcarea făcând parte dintr-o tranzacție la nivel global, în care Orbico va prelua controlul asupra Interbrands.
Tranzacția de pe piața locală a fost semnată la finele anului trecut, prin majorare de capital, Orbico devenind asociat al Interbrands.
Orbico a semnat însă cu Holson, o companie înregistrată în Cipru, un acord prin care va prelua 60% din Interbrands, în mai multe etape.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În toamnă, firma a renunțat la spațiile de depozitare din comuna Voluntari și a venit spre centrul Capitalei, amenajând un depozit în apropiere de Piața Romană.
Depozitul de lângă Piața Romană
În primăvara anului 2017, Profit.ro a anunțat că omul de afaceri croat Branko Roglic a devenit unicul proprietar al firmei, cumpărând cu 3,35 milioane euro pachetul de 40% din părțile sociale pe care îl deținea antreprenorul grec Michelis Ilias, administratorul companiei.
Egea Orbico este distribuitorul în România al unui număr mare de branduri din categoria produselor de înfrumusețare, a produselor alimentare și non alimentare, aparatelor tehnice și electrice, a produselor farmaceutice, jucăriilor, produselor textile, țigări precum și uleiuri de motor. Clienții companiei sunt fac parte din categoria marilor rețele internationale, a rețelelor de comerț cu amănuntul până la magazinele en gros, drogheriilor , farmaciilor, comercianților locali independenți, antreprenorilor B2B și a canalelor specializate de vânzări.
Distribuitorul face parte din grupul croat Orbico, înființat în 1998 de croatul Branko Roglic. Grupul este prezent astăzi în 17 țări din regiune: Croația, Bosnia, Ungaria, Macedonia, Polonia, Slovacia, Albania, Bulgaria, Cehia, Republica Moldova, Slovenia, Austria, Kosovo, Muntenegru, Serbia, Ucraina și România, precum și în Germania.
CITEȘTE ȘI VIDEO Johnny Neill, proprietar brand Whitley Neill, la Profit LIVE: Un gin artizanal intră pe piața româneascăÎn România, afacerea era coordonată de grupul croat Orbico (60% din părți sociale) al lui Branko Roglic și de Egea Cosmetics SRL (40%), administrată de grecul Michelis Ilias.
Cele două părți s-au înțeles însă, în luna martie 2017, ca Egea Cosmetics să cedeze Orbico întregul său pachet de părți sociale, în schimbul a 3,35 milioane euro, croatul Branko Roglic devenind astfel unic deținător al companiei din România.
În 2016, cu 121 de angajați, Egea Orbico a înregistrat în România o cifră de afaceri de 86,9 milioane lei (67,8 milioane lei în 2015) și un profit net de 1,1 milioane lei, similar anului precedent.
În 2017, cu 137 de angajați, afacerile au urcat la 90 milioane lei, fiind însă indicată o pierdere de 9,4 milioane lei.
Interbrands, controlată de o firmă înregistrată în Cipru și de omul de afaceri britanic Rand Sherif, a avut în 2017, cu aproape 2.000 de angajați, afaceri de 856 milioane lei și un profit de 23,5 milioane lei, fiind unul dintre principalii distribuitori locali de branduri.
Pe piața de distribuție din România, cota Interbrands este de aproximativ 8%, având produse în peste 27.000 de magazine din România.