Tazz by eMAG, prima platformă care oferă articole sportive printr-un parteneriat cu Decathlon

Tazz by eMAG, prima platformă care oferă articole sportive printr-un parteneriat cu Decathlon
scris 24 sep 2020

Tazz by eMAG continuă diversificarea ofertei și devine prima platformă care oferă clienților posibilitatea de a comanda articole sportive în urma unui parteneriat încheiat cu retailerul de sport Decathlon. În ultimele luni, odată cu creșterea nevoii oamenilor pentru a comanda acasă, în siguranță, oferta Tazz by eMAG a continuat să se extindă, astfel că astăzi acoperă o gamă largă de produse, de la livrare de mâncare, business-ul său inițial, la produsele vândute în showroom-urile eMAG, articole de băcănie, produse de înfrumusețare sau hrană pentru animale.

Produsele sunt disponibile în cinci orașe -  București, Cluj, Timișoara, Brașov și Iași – și urmează să fie extinsă și în alte orașe.

Urmărește-ne și pe Google News

“Ne dorim să putem oferi utilizatorilor platformei Tazz by eMAG tot ce au nevoie, în maxim o oră, de la mâncare gătită, alimente sau orice produs necesar pentru casă, iar parteneriatul cu Decathlon ne permite să le aducem, în premieră pe piață, articole sportive, completându-ne astfel oferta existentă”, a spus Alin Șerban, CEO Tazz by eMAG

“Din 2010, facem sportul accesibil românilor, oferindu-le produse sportive de calitate, la cele mai mici prețuri. Pentru că ne dorim să găsim noi moduri prin care să ne îndeplinim misiunea, de astăzi, prin parteneriatul nostru cu Tazz by eMAG, venim în întâmpinarea celor care practică sau încep să practice sportul și care caută să-și eficientizeze timpul de care dispun. Suntem conștienți că trăim vremuri în care totul se mișcă rapid în jurul nostru și timpul este o resursă extrem de prețioasă. Clienții se pot bucura de o experiență sportivă în cel mai scurt timp posibil. Prin acest parteneriat, ne dorim să fim din ce în ce mai aproape de pasionații de sport din România și să-i încurajăm să practice sport cât mai des posibil", a spus Jean Francois Mace, CEO Decathlon România.

În aceste moment, aplicația Tazz by eMAG cuprinde peste o mie de restaurante, printre care McDonald’s sau Hard Rock Café, dar si restaurante recomandate de ghidul Gault&Millau România, primul ghid gastronomic internațional prezent în România. Parteneriatul cu Decathlon vine în prelungirea celor existente cu retaileri importanți precum eMAG, Mega Image, Sensiblu și Dr.Max, dm (drogerie markt).

viewscnt
Afla mai multe despre
tazz by emag
decathlon