Retailerul de lux Neiman Marcus a solicitat joi să intre sub protecția capitolului 11 din Legea falimentului din SUA, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19).
Măsurile adoptate în martie în SUA pentru stoparea răspândirii epidemiei au forțat Neiman Marcus să-și închidă cele 43 de magazine, ceea ce i-a afectat semnificativ vânzările și veniturile, scrie Agerpres.
Și alte rețele mari de magazine, cum ar fi JC Penney, ar urma să se confrunte cu aceleași probleme, apreciază analiștii.
"Înainte de pandemie, Neiman Marcus Group înregistra progrese solide pentru o creștere sustenabilă și profitabilă. Totuși, ca în cea mai mare parte a afacerilor din ziua de azi, ne confruntăm cu dificultăți din cauza pandemiei, care pun o presiune inexorabilă asupra afacerii noastre", a afirmat directorul general Geoffroy van Raemdonck.
Lanțul de magazine cu sediul în Dallas, Texas, era afectat chiar înainte de pandemie de povara datoriei și de concurența rivalilor online.
Compania înființată în 1907 și-a asigurat finanțare de 675 de milioane de dolari de la creditori pentru a finanța operațiunile în timp ce încearcă reorganizarea.