Retailerul Contakt, distribuitor de accesorii și tehnologii pentru dispozitive mobile, controlat de antreprenorii români Darius Petric, Cosmin Preda și Marcel Ioftor, a deschis anul acesta 18 unități noi, ajungând la peste 200 de locații active la nivel național.
Pentru ultimele patru luni ale anului, compania românească are în plan deschiderea de 8 noi locații în București, Cluj-Napoca, Brașov, Galați, Ploiești și Turda.
Fondat în 2002, la Timișoara, grupul Contakt a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii cinci ani, extinzându-și rețeaua de unități proprii la peste 200 de locații din București și 36 de județe, fiind prezenți în peste 98% dintre cele mai importante galerii comerciale deschise în România, precum și în magazine stradale.
În prezent, grupul controlat de antreprenorii români Darius Petric, Cosmin Preda și Marcel Ioftor deține în portofoliu două branduri de retail: Contakt și magazinele premium Hoco.
În 2019, Contakt a raportat o cifră de afaceri de peste 63 milioane de lei, în creștere cu aprox. 65% față de anul anterior. Pentru anul în curs, reprezentanții companiei estimează o cifră de afaceri de circa 60 milioane de lei și o creștere a profitului, generată de politica de expansiune a numărului de locații precum și de optimizarea proceselor interne.
În ceea ce privește valoare totală a investițiilor făcute de companie în 2019, aceasta se ridică la peste 2,8 milioane de lei și a vizat obiective precum deschiderea a 28 de locații noi, dezvoltarea noii platforme a magazinului online, amenajarea unei hale logistice, dar și reînnoirea flotei auto. În anul în curs, până în prezent, valoarea investițiilor grupului Contakt s-a ridicat la peste 850.000 lei pentru deschiderea de noi unități, amenajarea birourilor și dotarea cu noi echipamente.
„Contakt continuă seria de investiții și politica de expansiune în cele mai importante orașe din țară, urmând ca până la finalul anului să ajungem la un număr total de 26 de unități noi deschise în 2020. Deși prima parte a anului a fost marcată de o perioadă mai dificilă în contextul provocat de pandemie, previziunile pentru 2020 sunt per total optimiste. Estimăm o cifră de afaceri apropiată celei din 2019 și o rată a profitului mai ridicată, susținută de optimizarea proceselor interne și de obiectivul nostru de extindere atât a numărului de locații, cât și a ofertei de produse”, a declarat Cristian Gheran, General Manager Contakt.
Potrivit reprezentanților companiei, în topul orașelor care au generat cele mai multe vânzări în primele șapte luni ale anului se află București, Cluj-Napoca și Timișoara, urmate de Brașov și Iași. Printre categoriile de produse cu cele mai multe solicitări din partea clienților în intervalul de referință se numără foliile de protecție, husele, dar și produsele de conectică.
Din datele companiei, cea mai mare pondere din totalul vânzărilor Contakt o reprezintă foliile de protecție, acestea înregistrând o creștere de peste 12% în lunile iulie-august, față de aceeași perioadă a anului trecut. Cererea tot mai mare a acestei categorii de produse este susținută de prețul din ce în ce mai ridicat al dispozitivelor mobile și mai ales al ecranelor lor, iar astfel nevoia de protecție a acestora este din ce în ce mai mare. Un alt factor este diversitatea mare de produse și de tehnologii folosite pentru care clienții pot opta: folii de sticlă, folii anti shock, folii privacy sau cele de silicon, mult mai elastice și mai rezistente. Totodată, compania oferă clienților săi nu doar o gamă variată de opțiuni, ci și montajul foliei, fiind printre primii retaileri de pe piață care oferă acest serviciu gratuit tuturor clienților.
Retailerul Contakt este lider de piață în distribuția de accesorii și tehnologii dedicate dispozitivelor mobile. Grupul fondat în 2002, la Timișoara, reunește două branduri de retail: Contakt și Hoco, cu peste 200 de unități deschise în București și 36 de județe, atât în locații stradale cât și în 98% dintre cele mai importante galerii comerciale din România. În prezent, grupul controlat de antreprenorii români Darius Petric, Cosmin Preda și Marcel Ioftor numără peste 520 de angajați la nivel național.