Proprietarii dezvoltatorului imobiliar Oasis din Sibiu extind rețeaua de magazine Profihairshop, cu 100.000 euro

Proprietarii dezvoltatorului imobiliar Oasis din Sibiu extind rețeaua de magazine Profihairshop, cu 100.000 euro
scris 24 oct 2016

Proprietarii dezvoltatorului imobiliar Oasis Retail & Development Consulting din Sibiu au investit 100.000 euro într-un magazin de produse profesionale pentru îngrijirea părului Profihairshop în Veranda Mall din zona Obor.  Magazinul, amenajat pe o suprafață de 45 metri pătrați, va fi inaugurat pe 27 octombrie, odată cu deschiderea oficială a centrului comercial.

”Interesul românilor pentru utilizarea produselor profesionale de îngrijire este în continuă creștere, motiv pentru care ne-am intensificat expansiunea la nivel național, acesta fiind al patrulea magazin deschis în acest an. Estimăm că vom înregistra vânzări lunare de 600 euro/mp, ceea ce înseamnă că vom intra pe break even în aproximativ 2 ani.” a declarat Klaus Reisenauer, Managing Partner Profihairshop.

Urmărește-ne și pe Google News

În acest an, compania a investit aproximativ 200.000 euro în deschiderea de noi magazine, iar investiția în întreaga rețea de la înființare până în prezent se ridică la 2 milioane de euro.

Pentru acest an, compania mizează pe o cifră de afaceri de 5,5 milioane euro, în creștere cu 27% față de cifra de afaceri de 4 milioane de euro înregistrată în 2015. Un magazin Profihairshop amplasat într-un centru comercial înregistrează vânzări medii anuale între 5.000 – 10.000 euro/mp.

Retailerul de parfumuri, cosmetice și accesorii SOLE Luxury Boutique analizează posibilitatea extinderii în franciză a rețelei de magazine fizice CITEȘTE ȘI Retailerul de parfumuri, cosmetice și accesorii SOLE Luxury Boutique analizează posibilitatea extinderii în franciză a rețelei de magazine fizice

Potrivit estimărilor reprezentanților companiei, piața produselor cosmetice profesionale vândute în exteriorul saloanelor are o valoare de 28 milioane de euro, ponderea cea mai mare fiind deținută de produsele pentru îngrijirea părului (17 mil euro), urmate de produsele pentru îngrijirea corpului (7 mil euro) și cele de manichiură - pedichiură (3 mil euro).

Profihairshop comercializează 50 de game profesionale, printre care Wella System Professional, Nioxin, L’Oreal, Joico, Londa, Moroccanoil, Tigi, Oro Del Marocco, Joc, precum și accesorii pentru păr, aparate electrice profesionale pentru coafat și produse de cosmetică și unghii. În portofoliu se regăsesc și produse de îngrijire care se adresează exclusiv barbatiilor: EXL, produse din gama L’Oreal Men, B.APP, Wella System Professional Men. 

Lansat în 2009, Profihairshop face parte din grupul dezvoltatorului imobiliar Oasis Retail & Development Consulting din Sibiu, condus de Klaus Reisenauer și Kurt Wagner.

viewscnt
Afla mai multe despre
profihairshop
magazin
veranda mall