Producătorul cafelelor Tchibo și Davidoff Café, Tchibo Brands, afacere de familie de 16 ani pe piața locală, controlat de Maxingvest AG, proprietarul Beiersdorf, a încheiat anul trecut cu un profit net de peste 9 milioane de lei, de peste 5 ori mai mare față de anul precedent, în condițiile unei scăderi de peste 26% a afacerilor.
Compania a înregistrat anul trecut un profit net de peste 5 ori mai mare față de 2015, când a avut un câștig net de aproape 1,7 milioane de lei, de peste 3 ori mai mare față de anul precedent.
Afacerile Tchibo Brands au totalizat anul trecut peste 80 milioane de lei, în scădere cu 26% față de 2015, când au fost de 109 milioane de lei, cu peste 13% mai mari față de anul precedent. În 2014, compania a raportat un profit net de peste 500.000 de lei și afaceri de peste 96 milioane de lei.
CITEȘTE ȘI Producătorul Doncafé și Amigo își dublează profitul în RomâniaAnul trecut, compania avea 20 de angajați.
Tchibo Brands, subsidiara locală a grupului german, înființată în 2001, este reprezentată pe toate segmentele pieței locale de cafea prăjită și cafea instant.
Grupul german Tchibo, deținut de familia Herz, este parte a holdingului Maxingvest AG, care controlează Beiersdorf, compania producătoare de cosmetice din Germania care deține și brandul Nivea.
Compania are subsidiare în Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Rusia, Ucraina, Austria, Elveția și Marea Britanie și exportă produsele în peste 40 de țări.
În portofoliul companiei se regăsesc branduri de cafea precum Tchibo, Jilhavanka, Eduscho, Davidoff Café și Gala von Eduscho.