Obligațiunile emise de firma care deține marca Lăptăria cu Caimac ajung pe bursă

Obligațiunile emise de firma care deține marca Lăptăria cu Caimac ajung pe bursă
scris 8 dec 2020

Pe sistemul bursei își fac debutul obligațunile  titlurile obligatare în euro emise de Agroserv Măriuța, firma care deține brandul Lăptăria cu Caimac.

Lăptăria cu Caimac vine la bursă. Pe sistemul operatorului de piață BVB ajung astăzi obligațiunile în valoare de 3 milioane de euro emise de compania Agroserv Măriuța, deținătoarea brandului (MILK25E). Profit.ro anunțase dinainte că obligațiunile emise și rambursate la prețul de emisiune egal cu valoarea lor nominală, în termen de minimum 4 ani, nu vor fi convertibile în acțiuni ale societății sau obligațiuni cu drept de preempțiune care dau dreptul la subscrierea de acțiuni cu prioritate față de acționari și vor fi emise ca negarantate.

Urmărește-ne și pe Google News

Operațiunea a fost intermediată de BT Capital Partners și procesate de sistemul bursei la începutul lunii trecute. În luna iulie, managerul companiei care deține brandul Lăptăria cu Caimac a anunțat la Profit TV că va lansa la bursă o emisiune de obligațiuni în euro, termenul estimat atunci fiind sfârșitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie. El arăta că, până atunci, brandul românesc va fi lansat pe noi piețe străine, precum Italia și Luxemburg.

CEO winsedswiss: O așa criză a fost doar în război. Ca să treacă prin pandemie, restaurantele trebuie să încerce să livreze la domiciliu, restructurându-și oferta, iar hotelierii pot duce casele și birourile oamenilor la ei CITEȘTE ȘI CEO winsedswiss: O așa criză a fost doar în război. Ca să treacă prin pandemie, restaurantele trebuie să încerce să livreze la domiciliu, restructurându-și oferta, iar hotelierii pot duce casele și birourile oamenilor la ei

Planul pentru anul viitor prevede listarea și de acțiuni, respectiv 30-40% din companie.

"Sperăm ca emisiunea să fie lansată în ultima săptămână din septembrie sau prima săptămână din octombrie, depinzând foarte mult de piață. În privința dobânzii, acum media pieței este undeva la 4,3 la euro și probabil că vom fi și noi în media pieței. Nu aș ști să spun cât va fi deviația, dacă vom fi un pic peste sau un pic sub.

Banii ne sunt necesari pentru o serie de investiții. Am început să exportăm și suntem prezenți în magazine din Spania. Sperăm ca săptămâna viitoare să ajungem pe raft și în Italia și Luxemburg", a anunțat atunci managerul la Profit TV, în emisiunea Profit LIVEtransmisă începând cu ora 18.00 și în care mediul de business vorbește despre situația actuală.

El puncta faptul că, în relația cu distribuitorii străini, lipsa unui brand solid pentru produse românești este un handicap.

"Ne-am întâlnit cu distribuitorii, le-am pus produsele pe masă, le-au gustat. A existat un pic de reticență din cauza faptului că România nu are un brand de țară pozitiv. După ce am depășit acest subiect și au văzut că sunt produse de cea mai bună calitate, au căutat soluții să pună marfa pe raft. Trebuie să lucrăm la partea de comunicare, să luăm de la zero construcția de brand. Lăptăria cu Caimac nu înseamnă nimic în engleză", explică managerul companiei.

Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. CEO Hervis România: Aplicările pentru o poziție de vânzător au crescut de 10 ori față de dinainte de pandemie. Nu avem nevoie de subvenții directe, ci să fim beneficiarii unei economii stabile CITEȘTE ȘI Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. CEO Hervis România: Aplicările pentru o poziție de vânzător au crescut de 10 ori față de dinainte de pandemie. Nu avem nevoie de subvenții directe, ci să fim beneficiarii unei economii stabile

Pe plan local, obținerea ambalajului este o altă provocare chiar imposibil de abordat, furnizorii străini fiind singura opțiune viabilă pentru procurarea sticlei.

"Din păcate, România a pierdut foarte multe dintre capacitățile sale și suntem obligați să cumpărăm ambalajele din străinătate. În România mai este o singură fabrică ce poate produce sticlă la nivel industrial. Am încercat cât de mult s-a putut să facem achiziții din România, însă în privința sticlelor a fost imposibil. Am importat sticle din Italia, Spania, Portugalia, Grecia, iar mai nou am început să lucrăm cu furnizori din Germania", relatează Cocan, precizând că doar capacele sunt produse local.

El arată că o singură linie de producție de sticlă necesită o investiție de 50 milioane euro, utilajele fiind extrem de costisitoare. Managerul arată că România are resurse și materie primă pentru realizarea de sticlă, "dar nu exploatăm absolut nimic".

Produsele Lăptăria cu Caimac sunt vândute prin contracte încheiate cu circa 600 de magazine, dintre care 400 din lanțul Mega Image.

Agroserv Măriuța, compania care deține brandul Lăptăria cu Caimac, pe piață din 1994, a avut în 2019 o cifră de afaceri de 40,2 milioane ei (de la 35,9 milioane lei în anul precedent) și un profit net de puțin peste 3 milioane lei (2,4 milioane lei în 2018), cu peste 130 de angajați. Compania deține una dintre cele mai mari ferme de vaci de lapte din România, cu aproximativ 2.500 de animale, din care 1.000 de vaci de muls.

viewscnt
Afla mai multe despre
laptaria cu caimac
lapte
iaurt