Magazinul va fi deschis în zona Obor, din capitală.
InteRo anunță deschiderea unui magazin flagship al unui important retailer în cadrul SkyLight Residence, cel mai mare magazin al său din România.
A semnat un contract de vânzare cu un important retailer, pentru un teren de 10.418 mp în cadrul proiectului SkyLight Residence.
Pe acest amplasament va fi construit cel mai mare magazin din România al retailerului, cu o suprafață de aproximativ 3.265 mp.
Lucrările sunt estimate să înceapă peste trei luni, iar deschiderea este planificată pentru trimestrul IV al anului 2026.
Retailerul care a semnat contractul este Lidl.
Proiectul SkyLight Residence este prima dezvoltare imobiliară pe locul fostei fabrici Aversa și a cartierului Obor.
„Acest parteneriat este un semnal excelent pentru zona Obor și pentru București. Decizia retailerului de a dezvolta aici cel mai mare magazin flagship al său din România reprezintă o validare fermă a viziunii noastre pentru SkyLight Residence și pentru viitorul zonei.
Obor este unul dintre cele mai active și mai vechi centre comerciale ale orașului, iar noul magazin va aduce un plus important pentru comunitatea în formare, atât din punct de vedere al confortului, cât și al locurilor de muncă și al serviciilor accesibile", a declarat Michael Topolinski III, fondator și CEO InteRo Property Development.
SkyLight Residence este un proiect mixt cu o investiție totală estimată la 1 miliard de euro, ce va include peste 2.200 de apartamente, spații de birouri, un supermarket, facilități educaționale și spații verzi, inclusiv un parc central și mai multe parcuri private.
Suprafața construită va depăși 486.000 mp, dintre care 370.000 mp destinați locuirii și 115.000 mp birourilor.
Adresat segmentului de piață premium, proiectul va oferi peste 4.000 de locuri de parcare și o zonă comercială de 8.540 mp.
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Operează în prezent peste 12.600 de magazine și peste 230 de centre logistice și depozite în 31 de țări.
Lidl are aproximativ 382.400 de angajați, dintre care peste 13.000 în România, unde retailerul german are deschise peste 380 de magazine și 6 centre logistice.

















