Lidl anunță retragerea unui produs și atenționează cumpărătorii să nu îl mai consume

Lidl anunță retragerea unui produs și atenționează cumpărătorii să nu îl mai consume
scris 16 feb 2019

Lidl România retrage de pe piață un lot întreg de fulgi de nucă de cocos, produs valabil până în 21.11.2019, în care s-a detectat dioxid de sulf, care poate provoca reacții puternice la persoanele alergice la sulfiți. Acestea sunt sfătuite să nu consume în niciun caz produsul. Pungile de „Belbake Fulgi nucă cocos, 200g“ pot fi returnate în orice magazin, fără prezentarea bonului.

Banca Transilvania. Primii 25 de ani CITEȘTE ȘI Banca Transilvania. Primii 25 de ani
Urmărește-ne și pe Google News

”Lidl România recheamă preventiv produsul „Belbake Fulgi nucă cocos, 200g“ cu termenul de valabilitate 21.11.2019 și lotul 34188. S-a constatat că produsul afectat conține conservantul dioxid de sulf nedeclarat pe etichetă. Din cauza posibilelor reacții alergice la ingerare, clienții cu alergie la sulfiți ar trebui să țină cont neapărat de retragere și să nu consume în niciun caz produsul”, a transmis, vineri, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, scrie News.ro.

Sursa citată precizează că, având în vedere posibilele reacții alergice în urma consumului, clienții alergici la sulfiți trebuie să acorde o atenție absolută acestei rechemări.

Mai multe companii mari din zonele industriale Arad și Curtici și-ar închide porțile sau muta liniile de producție în Ungaria ori Macedonia, peste 5.000 de angajați concediați. Proprietarul Rosko Textil pleacă CITEȘTE ȘI Mai multe companii mari din zonele industriale Arad și Curtici și-ar închide porțile sau muta liniile de producție în Ungaria ori Macedonia, peste 5.000 de angajați concediați. Proprietarul Rosko Textil pleacă

Pentru acele persoane care nu sunt alergice la sulfiți, produsul este apt pentru consum.

Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea produsului va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

„Această retragere vizează exclusiv produsul „Belbake Fulgi nucă cocos, 200g“ cu termenul de valabilitate 21.11.2019 si lotul 34188. Alte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse din gama Belbake, nu sunt afectate de această rechemare”,  a mai transmis ANSVSA.

viewscnt
Afla mai multe despre
lidl
fulgi de nuca de cocos