Jumbo se pregătește să aducă noi produse la vânzare, dar și pentru o lipsă temporară a unor mărfuri la raft. Anunț legat de prețul la care vinde

Jumbo se pregătește să aducă noi produse la vânzare, dar și pentru o lipsă temporară a unor mărfuri la raft. Anunț legat de prețul la care vinde
scris 19 apr 2021

Retailerul grec Jumbo, care are în România o ancoră puternică a vânzărilor inclusiv în perioada de pandemie, se pregătește să își completeze portofoliul ofertat la vânzare cu noi produse, precum alimente pentru animale de companie și biciclete, luând însă în calcul și faptul că, în această vară, anumite produse pot lipsi temporar de pe raft, din cauza întârzierilor în expedierea de marfă din China.

Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri CITEȘTE ȘI Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri
Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Fondatorul Jumbo, Apostolos Vakakis, nu ia în calcul o scumpire a produselor în acest an, având în vedere că retailerul își negociază în prealabil, cu un an în avans, costul de transport. Astfel, transferul de marfă din China pentru 2021 are la bază prețul stabilit anul trecut, indică date analizate de Profit.ro. Pe de altă parte, pentru 2022 nu sunt însă la acest moment predicții legate de preț, având în vedere că și costul la plastic - materie de bază pentru numeroase mărfuri la vânzare - a crescut.

Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer

Profit.ro a anunțat recent că vânzările Jumbo în România au crescut cu circa 13% anul trecut, România fiind singura piață cu o evoluție pozitivă pentru grup, în pofida pandemiei. Retailerul grec de jucării și decorațiuni va deschide un nou hipermarket în România până la finele anului, la Craiova și are în plan să se extindă și în Moldova, cu noi magazine în Iași.

Cum s-a schimbat mediul de afaceri din România în ultimii 30 de ani: O istorie povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (I) CITEȘTE ȘI Cum s-a schimbat mediul de afaceri din România în ultimii 30 de ani: O istorie povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (I)

Jumbo a obținut vânzări de 170,12 milioane de euro în România în 2020, în creștere cu 12,81% de la 150,81 milioane de euro în 2019.

La nivel de grup, Jumbo a raportat vânzări de 694,03 milioane de euro, cu 18,15% mai mici comparativ cu 2019, cu scăderi de două cifre pe toate celelalte piețe: -30% în Grecia, -13% în Cipru și -10% în Bulgaria.

Restricțiile impuse pe fondul pandemiei nu au inversat potențialul de creștere în România, astfel că vânzările au avansat cu aproximativ 13%, notează Jumbo.

Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025 CITEȘTE ȘI Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025

Retailerul elen a obținut un profit înainte de taxe de 172,12 milione de euro, cu 24,4% mai mic comparativ cu anul 2019. Subsidiara din România a raportat un câștig de 54,04 milioane de euro, în urcare cu 16,6%, și a contribuit cu 31,4% la rezultatul grupului.

Jumbo a investit 20,7 milioane de euro în achiziția de terenuri pentru noi magazine și depozite anul trecut, din care peste 3,5 milioane de euro în România. Compania a cumpărat un teren de 17,8 hectare în Popești-Leordeni de la Alpha Bank, tranzacție anunțată în premieră de Profit.ro, unde vrea să construiască depozite și un centru de distribuție.

EFdeN, cu sprijinul ENGIE, pune România pe harta inovației sustenabile. Prestigioasa competiție de locuințe solare, Solar Decathlon Europe 2023, se va desfășura la București CITEȘTE ȘI EFdeN, cu sprijinul ENGIE, pune România pe harta inovației sustenabile. Prestigioasa competiție de locuințe solare, Solar Decathlon Europe 2023, se va desfășura la București

În 2019, investițiile în achizițiile de active fixe în România s-au situat la aproape 10 milioane de euro.

Jumbo deține în prezent o rețea de 14 hipermarketuri în România, dintre care 4 situate în București-Ilfov și câte unul în orașele Timișoara, Oradea, Arad, Ploiești, Pitești, Constanța, Suceava, Bacău, Brăila și Brașov, ultimul inaugurat în toamna anului 2019.

Retailerul grec vrea să deschidă un nou hipermarket în România până la finele anului, la Craiova, cu o suprafață de aproximativ 12.500 metri pătrați. Tot la Craiova, același complex care va găzdui hipermarketul va adăposti și depozite și birouri de servicii pentru departamentul românesc al e-Jumbo, în suprafață totală de 33.000 metri pătrați.

Hipermarketul din Craiova și magazinul online erau programate să fie lansate în ultima parte a anului trecut, însă au fost amânate pentru 2021 în contextul pandemiei.

Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală CITEȘTE ȘI Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală

De asemenea, Jumbo intenționează să se extindă și în nord-estul țării, cu primele magazine din județul Iași. Compania a achiziționat, în prima parte a anului, mai multe terenuri în județ, în vederea dezvoltării de magazine cu o suprafață de aproximativ 14.000 metri pătrați fiecare, potrivit unui raport Jumbo.

Retailerul nu a specificat o dată de lansare și nici numărul exact de hipermarketuri ce vor fi deschise la Iași. Potrivit informațiilor prezentate anterior de primarul comunei Valea Lupului, primul magazin Jumbo din județ va fi deschis în această localitate.

La nivel de grup, Jumbo operează 80 de magazine fizice, în Grecia (52), România, Bulgaria (9) și Cipru (5), precum și două magazine online. Retailerul este prezent, prin intermediul unor parteneriate cu companii locale, și în Macedonia, Albania, Serbia, Kosovo și Bosnia și Herțegovina.

viewscnt
Afla mai multe despre
jumbo
vanzari jumbo romania
magazine jumbo
jumbo craiova
jumbo iasi
magazin online jumbo romania