Jumbo pregătește trei noi hipermarketuri în România

Jumbo pregătește trei noi hipermarketuri în România
scris 12 iul 2018

Retailerul grec de jucării și decorațiuni Jumbo va deschide trei noi hipermarketuri în România în următorul an, în cadrul unui proces de expansiune accelerată pe piața românească, prin care țintește o rețea de 25 de magazine până în anul 2022.

Unul dintre cele trei hipermarketuri va fi deschis, după cum a anunțat Profit.ro, în Voluntari, pe amplasamentul fostului magazin Praktiker, închis la finele anului trecut, acesta fiind magazinul cu care Praktiker a intrat în România.

Urmărește-ne și pe Google News

În același timp, conform presei elene, două noi magazine vor fi deschise în Brăila și Bacău până la sfârșitul anului.

Șantierele Fincantieri în România – Vard Brăila și Vard Tulcea – pregătite să construiască nave militare CITEȘTE ȘI Șantierele Fincantieri în România – Vard Brăila și Vard Tulcea – pregătite să construiască nave militare

În ultimele 12 luni, Jumbo a inaugurat două hipermarketuri în România, în Suceava și București, ajungând la o rețea locală de 10 magazine.

Investițiile din România continuă, încă trei hipermarketuri fiind așteptate să își deschidă ușile până în iunie 2019, potrivit companiei. Jumbo vrea să ajungă la circa 25 de magazine pe piața românească până în 2022.

La nivel internațional, Jumbo operează în prezent o rețea de 75 de magazine, din care 51 în Grecia, 10 în România, 9 în Bulgaria și 5 în Cipru, precum și un magazin online. Grupul este prezent în alte cinci țări (Macedonia, Albania, Serbia, Kosovo și Bosnia și Herțegovina) prin intermediul unor parteneriate cu companii locale.

În anul fiscal 2017/2018, încheiat la 30 iunie, Jumbo a raportat vânzări consolidate de 753,3 milioane de euro, în creștere cu 10,6% comparativ cu anul fiscal precedent, în principal pe fondul evoluției din România și Bulgaria, unde vânzările au crescut cu peste 50%, respectiv circa 20%, potrivit datelor financiare preliminarii.

viewscnt
Afla mai multe despre
jumbo
hipermarketuri
expansiune
magazine
deshidere