Irina Pencea, General Manager eMAG România și Senior VP regional, vine la Conferința Profit E-commerce

Irina Pencea, General Manager eMAG România și Senior VP regional, vine la Conferința Profit E-commerce
scris 19 sep 2024

Irina Pencea General Manager eMAG România și Senior VP al eMAG pentru România, Ungaria și Bulgaria, vine la Conferința Profit E-commerce - Ediția a V-a, programată să fie organizată de Profit.ro pe 30 septembrie.

Finanțările disponibile pentru adaptarea vânzărilor la mediul digital, Cum poți ieși din piața locală pentru a te impune în alte țări, Cum pot fi soluționate cât mai bine problemele de aprovizionare pentru a dezvolta business-ul? Cum se poate îmbina eficient canalul de vânzare online cu magazinul fizic? Cum îți faci strategia de pricing a produsului sunt doar câteva dintre temele la care se va răspunde la Profit E-commerce - Ediția a V-a.

Urmărește-ne și pe Google News

Evenimentul va fi transmis în direct pe toate platformele Profit.ro, precum și de posturile TV Profit News și Prima News. DETALII AICI

CONTEXT

Comerțul online a fost, ani de zile, motorul celor mai mari creșteri în retail, pe măsură ce preferințele de shopping ale românilor s-au transformat.

Piața continuă să aibă bariere mici la intrare, aproape oricine poate deschide oricând un site de vânzări online, dar impune ulterior eforturi mai consistente de dezvoltare noilor jucători, care vor să ajungă din urmă liderii consacrați.

După creșteri record în anii pre-pandemici, urmați de reașezare și apoi revenire treptată, vânzările digitale sunt așteptate să avanseze și anul acesta cu cel puțin 10%, similar anului trecut.

Piața anului 2024 va fi însă influențată în mai mare măsură de concurența în permanentă creștere, în special de la jucători internaționali puternici, branduri europene, dar și giganți asiatici precum Shein sau Temu, care și-au accelerat ascensiunea la nivel global.

Un context în care comercianții trebuie să facă eforturi mult mai serioase de adaptare și dezvoltare, să adopte noi tehnologii de automatizare, AI sau soluții de personalizare, să își extindă operațiunile pe orizontală, dar și prin verticale noi de business.

Cine nu se poate mișca suficient de agil riscă să piardă teren, în condițiile în care presiunile inflaționiste, ce afectează veniturile consumatorilor și cererea în retail, impun și optimizări ale operațiunilor interne.

Sectorul de e-commerce din România a depășit 7 miliarde de euro anul trecut. Valoarea include tranzacțiile generate din țară - atât către comercianții autohtoni, cât și către magazine online din afara granițelor - de produsele fizice care au fost cumpărate prin internet, nu însă și plățile digitale pentru servicii - facturi la utilități, conținut digital sau bilete de avion, vacanțe, rezervări hoteliere, bilete la spectacole etc. - care ar ridica suma totală peste 10 miliarde de euro.

Potențialul de creștere rămâne ridicat, în condițiile în care, în total retail, cota E-Commerce este de circa 11%. Specialiștii pieței vorbesc de perspectiva unei dublări a volumelor în următorii 10 ani.

Pentru managerii și antreprenori din domeniu, marile provocări vin din zona tehnologiei, a digitalizări, a inovațiilor care transformă piața, dar și a finanțărilor, într-un context în care și capitalul a devenit tot mai scump.

Trebuie, de asemenea, să se adapteze noii realități economice și comportamentelor de consum schimbate, dar și lipsei de predictibilitate, costurilor în creștere, incertitudinii fiscale și problemelor din transportul internațional, care, în timp, se reflectă asupra business-urilor din online și au consecințe pe piață.

Reglementările și măsurile luate de autorități influențează, de asemenea, domeniul, cu consecințe asupra viitorului afacerilor.

TEME DE DEZBATERE:

Evoluții pe diferite segmente ale pieței. Presiunea concurenței în creștere și soluții de creștere la nivel local.

Provocări financiare pentru antreprenorii locali într-un context economic marcat de inflație, blocaje în lanțurile de furnizare, costuri crescute cu energia și materiile prime.

Finanțări disponibile pentru adaptarea vânzărilor la mediul digital.

Cum se schimbă preferințele consumatorilor.

Cum poți ieși din piața locală pentru a te impune în alte țări.

Problema retururilor, soluții.

Preferințe pentru delivery, schimbări în serviciile de curierat.

Preocupări de sustenbilitate - problema ambalajelor, transportul etc.

Perspective economice ale comerțului online. Transformările și inovațiile tehnologice care vor avea cel mai mare impact pentru e-commerce în anii următori.

Așteptări de Black Friday. Provocări de logistică pe o piață tot mai aglomerată.

Impactul noilor reglementări și al schimbărilor fiscale.

Cum au evoluat / s-au schimbat nevoile retailerilor și consumatorilor în online?  Diferențe în funcție de domenii / segmente de piață.

Provocări pentru forța de muncă în comerțul online.

Cum pot fi soluționate cât mai bine problemele de aprovizionare pentru a dezvolta business-ul?

Cum se poate îmbina eficient canalul de vânzare online cu magazinul fizic?

Cum îți faci strategia de pricing a produsului.

Sfaturi pentru antreprenori la început de drum, când decid lansarea unui magazine online.

Provocări pentru startup-uri în atragerea de investitori instituționali. Soluții de optimizare a proceselor și operațiunilor, perspective pentru AI.

Inovații și tehnologii care transformă piața.

Provocări pentru securitatea datelor și a tranzacțiilor în comerțul online.

viewscnt
Afla mai multe despre
profit
retail
ecommerce