IKEA vrea să impulsioneze vânzările prin reducerea prețurilor

IKEA vrea să impulsioneze vânzările prin reducerea prețurilor
scris 29 ian 2024

Grupul suedez IKEA, cel mai mare retailer de mobilier din lume, a decis să investească în reduceri de prețuri la unele produse pe o serie de piețe, inclusiv Belgia, Canada și India, în încercarea de a inversa majorările pe care le-a introdus în 2022, transmite Reuters.

IKEA a precizat că a reușit să își reducă costurile și în paralel constată o descreștere a prețurilor la materiile prime, ceea ce îi permite să scadă prețurile la unele produse, generând astfel creșterea volumelor de vânzări, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
WDP reconfirmă că a achiziționat în România \ CITEȘTE ȘI WDP reconfirmă că a achiziționat în România "un cluster de logistică urban de mare randament"
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

"Fiecare țară analizează unde există oportunități pentru noi să vindem mai multe articole prin scăderea prețurilor", a declarat Tolga Oncu, manager de retail la Ingka Group, cel mai mare proprietar de magazine IKEA. "Atunci când cobori prețurile trebuie să vezi și o creștere a volumului", a adăugat Oncu.

Obiectivul este readucerea prețurilor la nivelurile pre-pandemie "ajustate în funcție de evoluția inflației", până la finele anului următor, a precizat Ingka Group.

Grupul suedez va investi 55 de milioane de euro pentru a reduce prețurile la peste 1.500 de produse în Canada, în timp ce în Belgia reduce prețurile la 2.600 de produse, de la 1 februarie. De asemenea, intenționează să reducă prețurile la sute de produse în India.

De exemplu, pe piața din SUA o bibliotecă BILLY costa 69 de dolari în 2016. Prețul a scăzut până la 59 de dolari în 2019 pentru ca în 2022 să urce la 89 de dolari iar acum a revenit la 69 de dolari.

Retailerul suedez a anunțat deja reduceri de prețuri în Germania, cea mai mare piață a sa după vânzări, precum și în Suedia și Marea Britanie.

Ingka Group a investit peste un miliard de euro în reduceri de prețuri pe toate piețele sale în perioada septembrie-noiembrie 2023.

Disponibilizări masive la un retailer britanic CITEȘTE ȘI Disponibilizări masive la un retailer britanic

Oncu a mai spus că este puțin probabil ca perturbările din Marea Roșie, care au dus la majorarea prețurilor pentru transportul maritim de marfă, să aibă un impact asupra planurilor IKEA de a reduce prețurile. "Până acum, când vine vorba de perturbările din Marea Roșie, cu faptele pe care le avem astăzi, nu există un impact asupra direcției politicii de prețuri pe care o avem la IKEA", a subliniat Tolga Oncu.

Ingka Group este entitatea care deține 90% din magazinele de mobilă IKEA din întreaga lume. Marca IKEA este deținută de o companie separată, Inter IKEA, care fabrică toate produsele IKEA.

În România, în anul fiscal 2023 (1 septembrie 2022 - 31 august 2023), Ikea a înregistrat o creștere a vânzărilor de 14,1%, în comparație cu anul precedent, ajungând la o cifră de afaceri de peste 1,2 miliarde de lei și la peste 22 de milioane de produse vândute în toate unitățile. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ikea
preturi