Hipermarketurile - propuse la închidere în weekend prin lege. Cât i se potrivește României modelul vestic

Hipermarketurile - propuse la închidere în weekend prin lege. Cât i se potrivește României modelul vestic
scris 25 mar 2024

Marile lanțuri de magazine ar putea fi închise în weekend sau ar putea funcționa după un program redus. Asta după ce micii comercianți autohtoni s-au plâns de vânzări extrem de reduse mai ales sâmbăta și duminica, atunci când românii pleacă în valuri la hipermarket.

Propunerea se află deja pe masa Guvernului și nu ar fi exclus să devină lege. Deși, recunoaște premierul Ciolacu, decizia nu va fi deloc una ușoară. Iar asta pentru că impactul, spun specialiștii consultați de „Adevărul”, va fi unul negativ, atât din punct de vedere economic, cât și social.

Urmărește-ne și pe Google News
Lanț major de restaurante fast-food pune din nou anumite antibiotice în pui CITEȘTE ȘI Lanț major de restaurante fast-food pune din nou anumite antibiotice în pui
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

În timp ce în supermarketuri, la sfârșit de săptămână, nu ai loc să arunci un ac, iar în goana după cumpărături clienții se calcă pur și simplu în picioare, în magazinele mici, de cartier, bate vântul. Iar asta nu se întâmplă de ieri, de azi, căci noi avem un comportament atipic față de cei din afară: mergem la cumpărături la sfârșit de săptămână, stăm prin mall-uri cu orele și ne aprovizionăm de parcă ne-am pregăti pentru un cataclism.

Hipermarketul, între aprovizionare și mod de relaxare

De ce shoppingul de weekend a ajuns pentru unii un adevărat ritual de la care nu se abat sub nicio formă?„După comunism, ne-am grăbit să consumăm pentru a acoperi golul resimțit, pentru a recupera terenul pierdut”, explică pentru „Adevărul” sociologul Dan Petre. „Pe de altă parte, avem și un acces foarte facil la hipermarket și la supermarket, căci multe dintre aceste magazine mari sunt în oraș, deschise în fiecare zi, de dimineața până seara târziu”, mai spune expertul.

Într-adevăr, de multe ori se întâmplă să cobori din bloc, să traversezi strada și să intri în supermarket, acolo unde găsești de toate. Asta, în detrimentul magazinului mic din colțul blocului care nu este atât de bine aprovizionat. Și care, nu de puține ori, practică prețuri mai mari.

„De ce există în România hipermarketuri în buricul târgului, în timp ce în țările din Vest se află la marginea orașelor? Pentru că acolo au avut spațiu să construiască, acolo au existat oportunități de business imediat după căderea regimului comunist. Evident, în dorința de a fi cât mai aproape de consumatori și de a avea vânzări pe măsură. Și era normal să facă lucrul acesta, căci vorbim despre un business”, mai arată sociologul.

De atunci și până acum, cu magazine mari la doi pași de casă, evident că oamenii au adoptat acest model de consum. În plus, această activitate îmbină utilul cu plăcutul. Cumpărăm mâncare, dar ne oprim și la o terasă din mall, la un restaurant, poate vedem chiar un film sau mergem cu copilul la locul de joacă. Nu mai spunem că putem da o raită și prin magazinele de îmbrăcăminte și încălțăminte. Vorbim, prin urmare, despre un confort cu care oamenii s-au obișnuit și, spune sociologul, nu vor fi deloc fericiți dacă li se va lua această mică mare bucurie.

Un alt motiv pentru care românii iau cu asalt în weekend marile magazine este faptul că nu au timp când s-o facă în cursul săptămânii. Vorbim despre o obișnuință adânc înrădăcinată în comportamentul nostru ca și consumatori, iar pe de altă parte și despre o nevoie cât se poate de reală.

Analistul economic Adrian Negrescu este de părere că un astfel de obicei de consum nu poate fi schimbat brusc, peste noapte.

Schimbare majoră la Boeing, sub asediul defecțiunilor - Conducerea demisionează. Scrisoare către angajați CITEȘTE ȘI Schimbare majoră la Boeing, sub asediul defecțiunilor - Conducerea demisionează. Scrisoare către angajați

„Oamenii au nevoie să meargă când vor și cum vor ei la cumpărături. Spre deosebire de americani, de exemplu, noi suntem încă la nivelul anilor 2000 din Europa, când marile magazine abia intrau în economie, când cumpărăturile la sfârșit de săptămână reprezentau, dincolo de obișnuință și de necesitate, o relaxare. Să mergi la hipermarket la sfârșit de săptămână cu familia este chiar și un mod de distracție, dincolo de dorința de a cumpăra niște lucruri de care ai nevoie”, a precizat expertul.

Dacă se va adopta o astfel de lege, prin care marile magazine să fie închise sâmbăta și duminica, impactul, spun specialiștii cu care am vorbit, va fi unul major și negativ din toate punctele de vedere, social, dar și economic.

„Decizia de a pune lacătul pe ușă în weekend îi va afecta cel mai mult pe locuitorii marilor orașe. Oamenii nu au când să ajungă la cumpărături în cursul săptămânii. Cei mai mulți ies de la serviciu după orele 17.00-18.00, locul de muncă poate fi în celălalt capăt al orașului, iar traficul este unul infernal. Prin urmare, omul alocă zilele libere pentru aprovizionare. Pe de altă parte, persoanele care locuiesc în orașe mici și cei cu valori tradiționale, care vor să încurajeze producția locală, vor accepta decizia cu mai multă ușurință”, a mai precizat sociologul. Așadar, să ne așteptăm la reacții dintre cele mai virulente. „Oamenii nu vor fi fericiți, pentru că asta le va reduce confortul. Mă refer la marile orașe”, mai spune Dan Petre.

„O măsură absolut aberantă“

Din punct de vedere economic, situația ar sta și mai rău, este de părere analistul economic Adrian Negrescu. Specialistul prezintă un scenariu sumbru a ceea ce ne așteaptă odată cu adoptarea acestei decizii.

VIDEO Cât va costa mielul de Paște? Răspuns oficial CITEȘTE ȘI VIDEO Cât va costa mielul de Paște? Răspuns oficial

„Să restricționezi accesul românilor la marile magazine înseamnă să limitezi, practic, vânzările, cu consecințe pe măsură: scăderi de vânzări, scăderi de taxe și impozite către statul român. Asta, dincolo de disconfortul creat marii majorități a populației”, a explicat specialistul. Retailul, mai spune analistul, este unul dintre cei mai contributori la bugetul de stat în ceea ce privește taxele și impozitele. „Dacă noi luăm măsuri care să le limiteze dezvoltarea și activitatea, efectele vor fi negative”.

Cât despre concurența între marile și micile magazine, Adrian Negrescu este de părere că ar trebui să existe aceleași reguli pentru toată lumea.

„Pentru că asta înseamnă, până la urmă, economia de piață. Când toată lumea respectă aceleași reguli. Iar dacă, într-adevăr, vrem să dăm o șansă reală micilor întreprinzători locali este să-i ajutăm cu taxe mai mici, prețuri la energie și gaze mai mici. Costurile lor de funcționare sunt foarte mari. Îi putem ajuta inclusiv din punct de vedere fiscal, să le dăm un credit fiscal în caz că au nevoie de acel lucru. Dar în niciun caz să schimbi regulile jocului”, continuă expertul.

De ce să avantajăm unele magazine în detrimentul altora? O astfel de măsură va influența concurența reală dintre ele, mai spune specialistul.

„Dacă există hipermarketuri sau supermarketuri care își permit să funcționeze și pe timp de noapte, foarte bine. Dacă și-au făcut calcule economice care arată că se vor descurca, este excelent. Dacă nu, nu. Apoi, să nu introducem niște reguli discriminatorii în zona asta de retail. Să avantajezi micile magazine în detrimentul marilor magazine înseamnă că introduci o regulă discriminatorie care încalcă legislația europeană”, comentează situația analistul.

Și ar mai trebui amintit un aspect foarte important: șomajul. „Gândiți-vă vă în hipermarketuri se lucrează în trei-patru schimburi. Nu este exclus ca marile rețele să fie nevoite să dea oamenii afară pentru că nu vor mai avea nevoie de ei. Și, atenție! În industria de retail din România lucrează peste 100.000 de români!”, mai atenționează Adrian Negrescu.

Dacă statul va interveni cu bocancii în industria de retail printr-o măsură atât de aberantă și fără niciun fel de justificare economică, continuă expertul, marile lanțuri de magazine vor încetini motoarele dezvoltării. „Se va limita deschiderea de noi magazine, dezvoltarea per ansamblu, creșterea salariilor angajaților… tot ce ține de ofertă de produse și servicii, toate acestea ar putea avea de suferit. Legea aceasta nu are nicio șansă să treacă pentru că este discriminatorie și ar avea numai efecte negative pentru economie, inclusiv pentru bugetul de stat”, conchide expertul.

Cel mai mare risc

În acest context economic, sociologul Dan Petre mai aduce în discuție un aspect. „Aceste lanțuri mari de magazine sunt puternic integrate în economia românească. În perioada pandemiei, când românii au fost obligați la izolare, primii contactați de Guvern pentru a face parte din procesul de gestionare a situației au fost hipermarketurile. Pentru a asigura flux de aprovizionare, pentru ca oamenii să nu intre în panică, populația să aibă în continuare acces la hrană fără să apară incidente majore. Prin urmare, ce s-ar întâmpla dacă am trece printr-un nou eveniment de acest gen? Cine ar mai aproviziona populația? Ar face față doar magazinele mici?”, se întreabă sociologul. „Până nu vedem o analiză care să fie făcută nu numai de către Guvern, ci și din surse autonome, independente, asupra tuturor implicațiilor, mi se pare o mișcare riscantă”, a mai spus acesta.

Iar temerile sale sunt împărtășite inclusiv de premierul Marcel Ciolacu. Acesta a declarat că a dat în calcul propunerea privind eventuala închidere a marilor magazine în weekend, pentru a vedea care este impactul propunerii, dar „nu este o decizie ușoară”. „Nu știm dacă acoperim nevoia cetățenilor, dacă închidem supermarketurile. Eu nu pot să le spun românilor când să se ducă la magazin să-și cumpere alimente, totuși e decizia dumneavoastră, a mea, a fiecăruia dintre noi, dar am dat-o în calcul să vedem, totuși, impactul. Nu e o decizie ușoară, dar, dacă avem un sistem alternativ viabil, atunci se poate ajunge la o astfel de decizie”, a declarant, la Parlament, premierul Marcel Ciolacu.

viewscnt
Afla mai multe despre
hipermarket
magazin
romania