Fru Fru vrea să emită obligațiuni corporative de 5,5 milioane lei, care vor fi tranzacționate pe ATS la bursă

Fru Fru vrea să emită obligațiuni corporative de 5,5 milioane lei, care vor fi tranzacționate pe ATS la bursă
scris 11 apr 2016

Firma Good People, care deține restaurantul și alimente bio sub brandul Fru Fru, vrea să emită obligațiuni corporative în valoare nominală totală de maximum 5,5 milioane lei (1,23 milioane euro), care vor fi tranzacționate ulterior pe piața alternativă de tranzacționare (ATS) a Bursei de Valori București.

”Aprobă emiterea de către Good People - S.A. a unor obligațiuni corporative negarantate, neconvertibile și nesubordonate, în valoare nominală totală de maximum 5,5 milioane lei în formă dematerializată, denominată în lei, cu o rată fixă a dobânzii de maximum 9%/an și o scadență de maximum 5 ani pentru a fi oferite investitorilor în România și/sau în alte jurisdicții, prin intermediul unui plasament privat sau ofertă publică”, potrivit deciziei consiliului de administrație Good People.

Urmărește-ne și pe Google News

Obligațiunile vor fi emise în cadrul plasamentului privat sau ofertei publice pe piața alternativă de tranzacționare (ATS) a Bursei de Valori București.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Firma Good People este fosta Mondo di Pasta.

Contactat de Profit.ro, Sergiu Neguț, unul dintre acționarii Fru Fru, nu a dorit să ofere detalii despre planurile companiei după emiterea acestor obligațiuni.

România a pierdut în primele două luni 16.000 locuitori din cauza declinului demografic CITEȘTE ȘI România a pierdut în primele două luni 16.000 locuitori din cauza declinului demografic

Good People deține un restaurant Fru Fru pe strada Batiștei din București, mai multe "store in store" în concept store-urile Mega Image și fresh cornere (vitrine) în alte magazine Mega Image, rețeaua Inmedio și centrele medicale Regina Maria.

În ultimul an pentru care există date, respective 2014, afacerile Fru Fru s-au situat la 9,9 milioane lei (2,2 milioane euro), de peste două ori mai mare decât în 2013, și un profit net de 1,6 milioane lei (355.000 euro), de peste 3,8 ori mai mare.

Acționarii Good People sunt Johann Gabriel Heubach - 39%, Gavril Marius Zaharia -16,8%, Sergiu Neguț - 11,2%, Codruța Maria Brujan – 6%, Philipp Stefan Hausmaninger – 1% și firma Arancea – 1%.

viewscnt
Afla mai multe despre
fru fru
obligațiuni
piața de capital