Directorul ANPC, Horia Constantinescu, susține că lanțul de magazine Mega Image este unul al contrastelor, având magazine impecabile, dar și multe dezastruoase. În plus, agentul economic dă dovadă, de doi ani, ”de lipsă de respect”, mai afirmă acesta. ”Unor magazine le vom stige lumina”, anunță Constantinescu.
”Este deja prea mult! Doi ani de amenzi, de promisiuni, de lipsă de respect față de dumneavoastră și ANPC, trebuie să se încheie! Lanțul Mega Image este unul al contrastelor!
Cu magazine impecabile si cu multe dezastruoase, tot amână aducerea tuturor la nivelul pe care îl meritați”, a transmis Horia Constantinescu, adăugând mai multe fotografii în care arată starea de degradare a unor încăperi, dar și produse expirate și ținute la temperaturi neconforme, scrie News.ro.
Constantinescu anunță că verificările vor fi oprite doar când activitatea operatorului economic va fi conformă.
”Vom opri acțiunea când nu va mai fi nevoie să sortați dvs legumele și fructele sau să suportați lipsa de igienă!
CITEȘTE ȘI Jumbo - creștere de două cifre pe piața românească și explozie record a afacerilor. Pregătește încă 3 magazine în România. "Nu vom vinde la prețuri excesive!"Până atunci, unor magazine le vom stige lumina”, a mai scris Constantinescu, adâugând și o fotografie care arată că un magazin Mega Image a fost închis din ordin al comisarilor ANPC.