Retailerul german Kaufland, cea mai mare rețea de hipermarketuri din România, pregătește construcția celui de-al 4-lea său hipermarket din Sectorul 6 al Capitalei, pe un teren amplasat lângă ansamblul rezidențial Militari Residence.
UPDATE 3 august ora 10:45. Profit.ro a anunțat inițial că terenul este cumpărat de la omul de afaceri turc Abdullah Kocatas, investitor si proprietar Romtas.
Reprezentanții companiei au precizat însă că între cele două părți nu a avut loc nicio tranzacție, nu a fost transmis dreptul de proprietate asupra terenului și nu a fost încasat niciun preț.
Kaufland a încheiat, în vara anului trecut, o promisiune de cumpărare a terenului cu termen de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare cel târziu în septembrie 2021.
CITEȘTE ȘI Digitalizarea a devenit o prioritate și pe piața imobiliară. Sectorul proptech este propulsat de pandemie Viitorul hipermarket va avea o suprafață construită de circa 6.000 de metri pătrați și o platformă betonată rezervată parcărilor de circa 11.000 de metri pătrați. Retailerul mai are 3 hipermarketuri în Sectorul 6, dintre care unul la 2,5 kilometri de terenul cumpărat acum, adică pe Valea Cascadelor. Tot în apropiere, în cadrul West Park Militari, Kaufland are semnată o promisiune de cumpărare a unui teren de 1,7 hectare de la Hornbach.
Noul teren din Militari este la 500 de metri distanță de complexul comercial Militari Shopping, în cadrul căruia funcționează Auchan, și de Metro.
Cum va arăta viitorul Kaufland
Contactați de Profit.ro pentru detalii despre acest proiect, reprezentanții Kaufland nu au răspuns până la publicarea acestui articol.
CITEȘTE ȘI Evoluția Artesana: de la business de familie la unul dintre cei mai mari jucători independenți de pe piața lactatelor artizanale Kaufland are pentru acest an, în România, un buget de investiții de peste 375 milioane euro, după ce anul trecut a investit 300 milioane euro pentru deschiderea a 10 magazine, achiziție de terenuri și modernizări.
Recent, Kaufland a finalizat achiziția unui teren de 1,7 hectare lângă Selgros Berceni de la antreprenorii români Klaus Reisenauer, Kurt Wagner și Gabriel Marchievici, iar acum pregătește construcția celui de-al doilea său hipermarket din Sectorul 4.
Retailerul a finalizat și achiziția unui teren de 2,2 hectare lângă fabrica Titan Mașini Grele din cartierul Pantelimon de la omul de afaceri constănțean Mihai Lucian Palaz, un jucător cunoscut pe piața publicității stradale din România. Kaufland mai are un teren cumpărat de la Palaz în Sectorul 4.
Kaufland a mai cumpărat de la omul de afaceri Horia Culcescu un lot de aproape 2,5 hectare din fostele sere Berceni la un preț de 7,6 milioane euro, tranzacție semnalată în premieră de Profit.ro. Magazinul a fost deja autorizat. De asemenea, retailerul mai pregătește un magazin și în locul fabricii Vel Pitar din Berceni.
Kaufland și Lidl au ajuns la un acord cu SIF Banat – Crișana pentru achiziția unei părți din terenul fostei fabrici Helitube și al fostei platforme IMGB.
O altă tranzacție importantă realizată de retailerul german, și prezentată de Profit.ro, este cea prin care a cumpărat un teren de 1,7 hectare de la avocații Virginica Tanți Dumitrescu și Adrian Ciorobea, la un preț uriaș de 11 milioane de euro.
De asemenea, familia Călin și Alina Dobra au cumpărat fosta fabrica Energomontaj din estul Bucureștiului pentru a dezvolta un parc de retail cu Kaufland și Lidl.
Un hipermarket Kaufland se pregătește și în locul fostei fabrici Sinatex din apropierea Halei Traian.
Kaufland are 17 magazine în București și 141 în România. Până în 2024, retailerul german a anunțat că vrea să ajungă la 160 de hipermarketuri la nivel național. Compania a raportat pentru 2020 o cifră de afaceri de 12,83 miliarde lei și un profit de 970,3 milioane lei.