FOTO Hornbach pregătește terenul excedentar pe care îl are în West Park Militari pentru construcția unui hipermarket Kaufland - condiție impusă

FOTO Hornbach pregătește terenul excedentar pe care îl are în West Park Militari pentru construcția unui hipermarket Kaufland - condiție impusă

West Park Retail Militari

scris 16 iul 2021

Retailerul german de materiale de construcții Hornbach pregătește construcția unui nou centru comercial lângă magazinul pe care îl are în cadrul West Park Retail Militari, București, o condiție impusă de Kaufland pentru cumpărarea terenului excedentar de 1,7 hectare, tranzacție anunțată în exclusivitate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Profit.ro a scris, în urmă cu un an, că Hornbach a intrat într-un acord cu retailerul Kaufland pentru vânzarea terenului pe care îl deține între magazinul Hornbach Militari și Jumbo și peste drum de Carrefour, care are aici cel mai mare hipermarket din rețea. Prețul tranzacției a fost estimat la 2,5 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
2021, anul prevenției în business. Ce soluții au companiile în dificultate pentru redresare? CITEȘTE ȘI 2021, anul prevenției în business. Ce soluții au companiile în dificultate pentru redresare?

Acum, Hornbach a început procedurile aferente construcției unui complex comercial destinat comercializării produselor alimentare și nealimentare, cu o suprafață construită de 5.202 metri pătrați și o suprafață desfășurată de 5.490 de metri pătrați, pe terenul destinat vânzării către Kaufland. Imobilul va avea o înălțime maximă de 12 metri și va fi structurat pe parter și etaj parțial. Valoarea de investiție a proiectului este estimată la aproximativ 3,1 milioane euro.

Viitorul hipermarket Kaufland vine în completarea magazinului Lidl, inaugurat în iunie anul trecut în cadrul complexului comercial West Park. Terenul pe care s-a deschis noul Lidl a fost cumpărat de la grupul belgian Liebrecht & WooD, într-o tranzacție prezentată în exclusivitate de Profit.ro și estimată la 1,5 milioane de euro. Kaufland și Lidl fac parte din grupul Schwarz, al șaselea cel mai mare retailer din lume după cifra de afaceri.

Makita dublează producția fabricii din România și angajează încă 900 de salariați. Japonezii construiesc un complex rezidențial cu 350 de apartamente pentru angajați CITEȘTE ȘI Makita dublează producția fabricii din România și angajează încă 900 de salariați. Japonezii construiesc un complex rezidențial cu 350 de apartamente pentru angajați

Hornbach nu este la prima tranzacție de acest fel. În 2016, compania a vândut două loturi de teren, în suprafață totală de 7,9 hectare, din fostul complex Prisma din Balotești dezvoltatorului imobiliar sud-african Prime Kapital, care, la sfârșitul anului 2019, a inaugurat aici complexul comercial DN1 Value Centre. Germanii cumpăraseră în 2007 un teren de 15 hectare de la Salonul Auto Victoria și Prisma Town, iar pe o parte din el și-au construit al doilea magazin Hornbach din țară, după cel din Berceni.

Hornbach România a avut în 2020 cel mai profitabil an al său, după un salt de 60%, până la 47,3 milioane lei, iar cifra de afaceri a trecut pragul de un miliard de lei, după un avans de circa 23%, față de rezultatele anului anterior. Spre comparație, Dedeman, cel mai mare retailer de bricolaj din țară, rulează afaceri de peste 9 miliarde de lei și are un profit de 1,4 miliarde de lei.

Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial CITEȘTE ȘI Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial

Zona comercială West Park este amplasată la kilometrul 13 pe Autostrada A1. Complexul se întinde pe o suprafață de circa 250.000 metri pătrați și găzduiește magazine precum Hornbach, XXXLutz, Jumbo și Fashion House Outlet Centre. Construcția acestui proiect imobiliar a reprezentat o investiție de circa 120 milioane euro din partea Liebrecht & WooD.


Kaufland are pentru acest an, în România, un buget de investiții de peste 375 milioane euro, după ce anul trecut a investit 300 milioane euro pentru deschiderea a 10 magazine, achiziție de terenuri și modernizări.

Recent, Kaufland a finalizat achiziția unui teren de 1,7 hectare lângă Selgros Berceni de la antreprenorii români Klaus Reisenauer, Kurt Wagner și Gabriel Marchievici, iar acum pregătește construcția celui de-al doilea său hipermarket din Sectorul 4. 

Retailerul a finalizat și achiziția unui teren de 2,2 hectare lângă fabrica Titan Mașini Grele din cartierul Pantelimon de la omul de afaceri constănțean Mihai Lucian Palaz, un jucător cunoscut pe piața publicității stradale din România. Kaufland mai are un teren cumpărat de la Palaz în Sectorul 4.

EXCLUSIV FOTO Frații Pavăl, proprietarii Dedeman - o nouă afacere imobiliară care sparge borna de preț CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Frații Pavăl, proprietarii Dedeman - o nouă afacere imobiliară care sparge borna de preț

Kaufland a mai cumpărat de la omul de afaceri Horia Culcescu un lot de aproape 2,5 hectare din fostele sere Berceni la un preț de 7,6 milioane euro, tranzacție semnalată în premieră de Profit.ro. Magazinul a fost deja autorizat. De asemenea, retailerul mai pregătește un magazin și în locul fabricii Vel Pitar din Berceni.

Kaufland și Lidl au ajuns la un acord cu SIF Banat – Crișana pentru achiziția unei părți din terenul fostei fabrici Helitube și al fostei platforme IMGB.

O altă tranzacție importantă realizată de retailerul german, și prezentată de Profit.ro, este cea prin care a cumpărat un teren de 1,7 hectare de la avocații Virginica Tanți Dumitrescu și Adrian Ciorobea, la un preț uriaș de 11 milioane de euro.

De asemenea, familia Călin și Alina Dobra au cumpărat fosta fabrica Energomontaj din estul Bucureștiului pentru a dezvolta un parc de retail cu Kaufland și Lidl.

Un hipermarket Kaufland se pregătește și în locul fostei fabrici Sinatex din apropierea Halei Traian.

Kaufland are 17 magazine în București și 141 în România. Până în 2024, retailerul german a anunțat că vrea să ajungă la 160 de hipermarketuri la nivel național. Compania a raportat pentru 2020 o cifră de afaceri de 12,83 miliarde lei și un profit de 970,3 milioane lei.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
hornbach
kaufland
west park militari