"Orice consolidare, orice tranzacție de acest tip reprezintă o creștere a pieței. Nu vedem această preluare ca pe ceva negativ", spune Adrian Mihai, directorul general al FAN Courier.
La rândul său, Felix Pătrășcanu, fondator și acționar al curierului, a afirmat că obiectivul FAN Courier este obținerea de profit.
"Suntem atenti la profitabilitatea companiei, care susține dezvoltarea mai departe a companiei. Dacă alții vor fi lideri de piață, asta e. Da, ne râcâie un pic această situație, dar ne poate da și un boost", a spus Pătrășcanu.
Rata profitului FAN Courier s-a apropiat de 6% în 2024 și a coborât sub 4% în 2025.
"Cheltuielile companiei au crescut mult în 2025. Cheltuielile cu combustibilii au crescut. Datele privind rata profitabilității pentru 2025 se referă la 11 luni. Cifrele pentru decembrie 2025 nu sunt gata", a mai spus Adrian Mihai.
Întrebat de o posibilă listare la Bursa de Valori București, Adrian Mihai a spus că nu exclude această operațiune, dar nu se va întâmpla în viitorul apropiat.
"Nu vrem să venim la bursă doar de dragul de a fi prezenți acolo", a afirmat Mihai.
Pătrășcanu a completat spunând că "FAN Courier nu a ajuns în momentul în care trebuie listată".
"Listarea pune ordine în organizarea unei companii, procesul e benefic pentru companie, asta-i clar.
Pe de altă parte, vorbesc cu patronul MedLife (Mihai Marcu - n.r.) și îmi zice "Vino la bursă, e senzațional, listează FAN Courier".
Apoi vorbesc cu Dragoș Pavăl de la Dedeman despre listare și-mi spune că nu-i trebuie listare, că e cu investițiile în floare. Pentru mine e clar că listarea așteaptă timming-ul potrivit", a afirmat Pătrășcanu.
Profit.ro a anunțat în luna iunie că fondul de investiții Mid Europa Partners, unul dintre cei mai activi investitori de pe piața locală, a vândut Urgent Cargus, a doua cea mai mare companie de curierat din România, cumpărătorul fiind Sameday.

















