Contractul are o valoare de 14,9 milioane lei și este finanțat din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport 2021-2027.
Subsecțiunea 3C2 Chiribiș-Biharia are o lungime de 28,5 kilometri, iar lucrările începute în vara anului trecut au ajuns la 30% execuție.
Finalizarea acestui lot al A3 din județul Bihor va permite circulația pe Autostrada Transilvania, fără întrerupere, de la Nușfalău (jud. Sălaj) până la Borș, la frontiera cu Ungaria, pe o lungime de 74 de kilometri.

Cifrele de astăzi confirmă determinarea constructorului de a finaliza rapid lucrările: 505 muncitori și 237 de utilaje sunt pe șantier, anunțau atunci autoritățile.

Stadiul fizic a depășit 60%, iar evoluția pe structurile critice este vizibilă.
Podul peste lacul de acumulare (km 6+655): structura emblematică a acestui tronson intră în linie dreaptă. Pe o cale se aplică vopseaua anticorozivă, iar pe cealaltă suprastructura este gata.

Viaductul Valea Saldabagiului: s-au montat grinzile pe 3 deschideri și s-au consolidat fundațiile.


Viaductele de la km 16 și km 17 (Valea Honțiu): grinzile sunt sus (24, respectiv 40 de bucăți), iar acum se lucrează la armarea și cofrarea plăcii de suprabetonare.
Se lucrează în prezent pe tot șantierul în special la terasamente, consolidări și relocarea utilităților.
Cei 26,35 km ai acestei secțiuni vor fi finalizați în 2026, ceea ce va permite circulația pe 170 km din Autostrada Transilvania.
Contractul pentru proiectare și execuție, în valoare de 884,12 milioane de lei (fără TVA), este finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

Dacă antreprenorul menține aceeași mobilizare și actualul ritm de lucru, în cursul anului 2026 se vor deschide circulației și cei 26,35 km ai acestei secțiuni a autostrăzii Transilvania, transmis autoritățile.
Antreprenor: Construcții Erbașu SA;
Durată contract: 24 de luni (6 luni proiectare, 18 luni execuție);
Valoare contract: 884,123 milioane de lei, fără TVA;
Dată de începere proiectare: 15.03.2024;
Dată începere lucrări: 20.01.2025;
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT);

„Echipele din teren lucrează simultan pe mai multe fronturi, iar rezultatele se văd: 25% din lucrările noastre sunt deja realizate, ducând întreg proiectul la un nivel general de 62% progres“, anunța recent Construcții Erbașu.
Contractul, finanțat prin Programul Transport 2021-2027, are o valoare de 884,12 milioane lei (fără TVA), iar antreprenorul are la dispoziție18 luni pentru finalizarea lucrărilor.
Tronsonul adiacent, cei 13,5 km de la Nușfalău la Suplacu de Barcău, a fost finalizat de o firmă din Turcia și a fost deschis circulației la final de septembrie 2023. Tronsonul de la Chiribiș la Biharia are lucrări proaspăt începute.
De la Biharia la graniță, autostrada a fost deschisă în 2020.

















