Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea a plătit în avans echivalentul sumei de 1 milion de euro, din suma totală de 9 milioane lei, pentru o livadă și un depozit de fructe din Focșani, gajate de proprietar la bancă, angajându-se să renunțe la sumă dacă nu finalizează tranzacția. Totodată, marea parte a veniturilor societății provine din dobânda la depozite bancare constituie din capitalul social, de 93 milioane lei, în timp ce cifra de afaceri reprezintă doar un sfert din cheltuielile cu salariile angajaților.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Acestea sunt o parte din constatările controlului efectuat la Casa Unirea de către Direcția Generală Control, Antifraudă și lnspecții din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Ruraie, potrivit unui document oficial semnat chiar de prim-ministrul Orban și analizat de Profit.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Mai este important: Potrivit unui document oficial prezentat de Profit.ro, Guvernul Dăncilă își propunea, prin noua companie de stat, un program investițional de circa 100 milioane de euro, care să : cel puțin 10 platforme de preluare, sortare, condiționare, păstrare, ambalare și analiză a legumelor și fructelor; o structură de achiziție și procesare primară a peștelui de apă dulce de tip bursă; cel puțin 2 platforme de achiziție și însilozare a cerealor, cu o capacitate de circa 200-300.000 de tone; cel puțin 10 clustere agricole.
În acest scop, Guvernul a decis majorarea la peste 93 milioane lei a capitalului social al Casei Române de Comerț Agroalimentar Unirea S.A., după cum a relatat Profit.ro.
Este bine de știut: Până în prezent, Casa Unirea a deschis două magazine de produse agroalimentare, unul în Sibiu și celălalt în București.
CITEȘTE ȘI Riscul ca unele fabrici din industria alimentară să-și oprească activitatea este foarte mareConcluziile controlului la Casa Unirea
După preluarea guvernării de cabinetul Orban, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros, a avut o întâlnire cu membrii Consiliului de Administrație al Casei de Comerț pentru produse agroalimentare Unirea, ca urmare a solicitării acestora, și a dispus corpului de control al ministrului efectuarea unei verificări de fond asupra întregii activități a Casei de Comerț pentru produse agroalimentare Unirea.
Astfel, potrivit documentului oficial analizat de Profit.ro, Direcția Generală Control, Antifraudă și lnspecții din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Ruraie, în urma controlului efectuat, a constatat următoarea situație a activității economice și financiare desfășurate de S.N. Unirea S.A., până la data de 31 octombrie 2019:
- Veniturile preponderente realizate de S.N. Unirea S.A. au constat în investirea celor 93,1 milioane Iei (capital social, integral de la bugetul de stat) în depozite bancare, obținându-se în acest fel dobânzile care constituie 59% din totalul veniturilor;
- În anul 2019 (până la data de 31.10.2019), pentru a obține 1.000 de Iei venit, S.N. Unirea S.A. a cheltuit 3.712 Iei;
- Pentru realizarea cifrei de afaceri de 259.340 lei au fost cheltuiți peste 1 milion Iei cu salariile, reprezentând astfel de 4 ori mai mult decât cifra de afaceri, dar și 700.176 lei pentru reclamă și publicitate, adică de 3 ori mai mult cifra de afaceri;
- Achiziționarea unui obiectiv de investiții, constând din bunuri mobile și imobile, în valoare de 9 milioane Iei și plata unui avans echivalent cu un milion de euro, cu clauză contractuală prin care se garantează finalizarea contractului, în caz contrar, S.N. Unirea S.A. - implicit Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - urmând să piardă acest avans.
Sorin Minea, membru în Consiliul de Administrație (CA) al Casei Unirea, a declarat pentru Profit.ro că, alături de alți membri ai CA, s-a opus în scris încheierii tranzacției, considerând proprietatea supraevalută, dar directorul general de atunci al Casei Unirea, Adrian Izvoranu, a încuviințat încheierea contractului de cumpărare și a fost de acord cu plata avansului în aceeași zi, fără a avea acordul CA.
De altfel, corpul de control a constatat ”nerespectarea cadrului legal privind activitatea generală a S.N. Unirea S.A. și a deciziilor Consiliului de Administrație, precum și cele ale Adunării Generale a Acționarilor de către conducerea executivă cu privire la achiziția bunurilor mobile și imobile de la anumite societăți comerciale”.
CITEȘTE ȘI Asociația Marilor Rețele Comerciale către clienți: fiți cumpătați și chibzuiți la ce și cât cumpărați!Totodată, corpul de control al ministerului a confirmat că membrii Consiliului de Administrație au fost împiedicați să își exercite atribuțiile.
Astfel, în urma controlului au mai rezultat drept constatări:
- Modul defectuos de desemnare a administratorilor, prin eludarea aplicării prevederilor legale:
- Înlocuirea membrilor Consiliului de Administrație fără respectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificârile și completările ulterioare (lipsa selecției și nerespectarea termenului temporal al mandatelor);
- Nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 în ceea ce privește numirea directorilor S.N. Unirea S.A. (lipsa procedurii de selecție);
- Întocmirea și emiterea unor documente oficiale cu implicații financiare cu nesocotirea prevederilor legale în vigoare (lipsa aprobării Consiliului de Administrație, aplicarea retroactivă a unor decizii).
CITEȘTE ȘI Noi reguli pregătite pentru etichetarea și comercializarea laptelui de către firme. Amenzi care merg până la interzicerea activitățiiPrin urmare, conform concluziilor documentului avizat de premierul Orban, gestionarea patrimoniului financiar al S.N. Unirea S.A. a fost în mod deliberat deturnată și viciată, în folosul unor persoane, implicate în actul decizional al societății.
”Activitatea principală a S.N. Unirea S.A. nu a fost crearea unui cadru în care producătorii autohtoni să fie sprijiniți în mod real să își promoveze și valorifice produsele. Astfel, producătorii nu au fost plătiți conform contractelor încheiate, produsele fiind puse în vânzare cu prețuri mult mai mari decât cele practicate pe piața liberă, fapt ce a condus la imposibilitatea valorificării acestora (a se vedea cazul magazinului deschis la Sibiu). În consecință, se poate observa că principalul scop al S.N. Unirea S.A. nu a fost promovarea consumului de produse agroalimentare românești și a producătorilor din România, ci crearea unei instituții al cărei capital să fie la dispoziția clientelei de partid a PSD”, consideră actualii guvernanți.
Documentul îl acuză pe Adrian Izvoranu, fostul director al Casei Unirea și fost șef de cabinet al fostului ministru al Agriculturii, Petrea Daea, că ar fi știut de aceste încălcări ale legislației în vigoare.
”Fostul șef de cabinet al fostului ministru al agriculturii, în calitate de director general al S.N. Unirea S.A., nu este străin de metodele frauduloase utilizate în mod sistematic în activitatea S.N. Unirea S.A., în vederea achiziționării din fonduri publice a unor bunuri mobile și imobile care, sub nicio formă, nu pot constitui un sprijin pentru producătorii agricoli autohtoni”, arată sursa citată.