EXCLUSIV Planul pentru intrarea celebrului lanț american de restaurante Chuck E. Cheese în România: La București va fi primul restaurant din Europa. 5 unități pregătite, investiții de 7,5 milioane euro, prima deschidere în 2022

EXCLUSIV Planul pentru intrarea celebrului lanț american de restaurante Chuck E. Cheese în România: La București va fi primul restaurant din Europa. 5 unități pregătite, investiții de 7,5 milioane euro, prima deschidere în 2022
scris 14 iun 2021

Primul restaurant din Europa al celebrului lanț american de restaurante pentru copii Chuck E. Cheese va fi deschis la București, anul viitor. Familia Anda și Gabriel Teodorescu a semnat master franciza pentru România, operațiune anunțată în premieră de Profit.ro, și plănuiește lansarea primelor 5 restaurante, în cinci ani, cumulând investiții de 7,5 milioane de euro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

“Primul restaurant va fi deschis în toamna anului viitor. Din cele cinci, primele trei vor fi în București, iar pentru celelalte ne uităm la alte orașe mari, precum Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța și Brașov”, a declarat Gabriel Teodorescu pentru Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete! CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete!

Dacă primele restaurante se vor dovedi de succes, vor urma și alte unități.

Investiția pentru o astfel de locație pornește de la 1,5 milioane de euro.

Finanțarea primelor 5 Chuck E. Cheese va fi asigurată din surse proprii și un credit de investiții, a mai spus Gabriel Teodorescu, care deține de 8 ani, împreună cu soția sa, Anda, și firma Deziclean, furnizor de servicii profesionale de curățenie.

Profit.ro a relatat recent că lanțul Chuck E. Cheese, cu peste 600 centre în SUA și alte 100 de unități în 15 țări din lume, intră în România, în franciză.

Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare CITEȘTE ȘI Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare

Brandul are drept concept restaurante pentru copii, cu pizza și diverse aparate de joc.

Chuck E. Cheese, brand lansat pe piață în 1977, a deschis recent primul restaurant în El Salvador și a 8-a unitate în Peru, pregătind și primul restaurant în Bahrain.

De la lansare, restaurantele aflate sub acest brand au avut peste 70 de milioane de clienți.

Lanțul este controlat de compania CEC Entertainment, cu sediul în Texas, care mai deține mărcile Peter Piper Pizza (114 restaurante) și Pasqually's Pizza & Wings în 47 de state americane și 17 țări.

Bun gust și eleganță chiar și atunci când ai un stil de viață activ CITEȘTE ȘI Bun gust și eleganță chiar și atunci când ai un stil de viață activ

Anul trecut, puternic lovit de pandemia care a închis toate restaurantele la nivel global, CEC Entertainment, controlată de fondul de investiții Apollo Global Management, a solicitat protecție împotriva falimentului, pentru o restructurare a bilanțului. Grupul a anunțat atunci că se află în cea mai dificilă criză din istoria companiei. Ulterior, în luna ianuarie a acestui an, compania a anunțat că a ieșit din această procedură, finalizând o restructurare financiară, plătind datorii de 705 milioane de dolari și instalând un nou consiliu de conducere.

viewscnt
Afla mai multe despre
chuck e. cheese
franciză