Berăria H, care deține cea mai mare Beer Hall/ Bier Halle din Europa, în suprafață totală de 5.000 metri pătrați în Parcul Herăstrău din Capitală, se extinde și intră în clădirea America House din centrul Capitalei, lângă sediul Guvernului. Anul trecut, firma a avut afaceri de 34,7 milioane lei și un profit net de aproape 6 milioane lei, cele mai mari cifre de la lansare, cu peste 200 de angajați.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
În contextul acestei extinderi, Berăria H și-a completat obiectul de activitate cu cel de fabricare a pâinii, a prăjiturilor și a produselor de patiserie. Din datele Profit.ro, este de așteptat ca proprietarii să încerce să monetizeze brandul intrând și pe alte nișe HORECA.
Berăria a fost deschisă în toamna anului 2014 de Vlad Dumitru, Iulian Stanciu (șeful eMag) și Maria Ioana Iancu cu o investiție de 3 milioane euro.
Iulian Stanciu, șeful eMag, a descris AICI pentru Profit.ro cum a ajuns să investească în berărie.
Contactat de Profit.ro, directorul general al Berăria H, Vlad Dumitru, a arătat că societatea intenționează să lanseze un nou concept.
“Lucrăm la un nou concept de locație, care nu este încă definitivat. Nu va fi ceva similar Berăriei H. Dacă procesul se va încheia cu ceva concret, probabil că vom lansa noul concept la începutul iernii, undeva în luna noiembrie, sau în primele luni ale anului viitor, probabil în februarie”, a afirmat Dumitru.
CITEȘTE ȘI FOTO Vameșii români au oprit la granița peste 41.000 de sticle de "Șampanie sovietică"Berăria H este situată în Pavilionul H din Parcul Herăstrău, care până în februarie 2014 a găzduit magazine de haine și de alimente. Clădirea este deținută de Băneasa Investments, firmă controlată de Puiu Popoviciu, care are și centrul comercial Băneasa Shopping City.