Directorul McDonald’s România a plătit 2 mil. dolari pentru 10% din firma care operează restaurantele locale

Directorul McDonald’s România a plătit 2 mil. dolari pentru 10% din firma care operează restaurantele locale
scris 17 mar 2016

Directorul general al McDonald’s România, Daniel Boaje, a contribuit cu două milioane de dolari la achiziția restaurantelor pe care le conduce de către firma malteză Premier Capital, în schimbul a 10% din acțiuni. Suma până la 65 milioane dolari, cât a fost tranzacția, a fost completată de Premier Capital BV cu fonduri proprii de 18,6 milioane dolari, iar restul a fost acoperit printr-un împrumut de la BRD.

Practic, Daniel Boaje și Premier Capital BV au împrumutat firma Premier Capital SRL cu sumele menționate pentru achiziția McDonalds România de la grupul american, acestea fiind transformate în acțiuni noi.

Urmărește-ne și pe Google News

Premier Capital BV deține 90% din Premier Capital SRL, iar Daniel Boaje restul de 10%.

Noul proprietar al francizei McDonald\'s în România: Vrem să deschidem 1-2 restaurante în acest an. Din 2017, păstrăm ritmul anual de creștere de 4-5 restaurante CITEȘTE ȘI Noul proprietar al francizei McDonald's în România: Vrem să deschidem 1-2 restaurante în acest an. Din 2017, păstrăm ritmul anual de creștere de 4-5 restaurante

”Asociatul Premier Capital BV și asociatul Daniel Boaje, în calitate de creditori, au încheiat un contract de împrumut în data de 21.01.2016, prin care Premier Capital a pus la dispoziția societății o sumă în lei echivalentă cu 18.648.900 dolari, respectiv 77,6 milioane lei și (…) asociatul Daniel Boaje a pus la dispoziția societății o sumă în lei echivalentă cu 2.072.100 dolari, respectiv 8,62 milioane lei”, potrivit unui anunț al Premier Capital.

În baza contractului de facilitate, capitalul social al Premier Capital SRL va fi majorat prin conversia împrumuturilor asociaților în noi părți sociale.

La finalul acestor operațiuni, McDonald’s Delaware transferă părțile sociale deținute în cadrul McDonald’s România către Premier Capital SRL.

În ianuarie, Premier Capital, divizie a firmei malteze a Hili Ventures, a anunțat că grupul american McDonald's i-a cedat franciza a 66 de restaurante din România, din totalul de 67 deschise la nivel local, într-o tranzacție de 65,33 milioane dolari.

În 2014, McDonald’s România a avut afaceri de 435 milioane lei (98 milioane euro), în creștere cu 4,8% comparativ cu 2013, și un profit net de 16,5 milioane lei (3,7 milioane euro), cu peste 28% mai mare.

În ultimii 20 de ani, McDonald’s a investit peste 160 de milioane de euro în restaurantele din România.

Daniel Boaje va conduce în continuare operațiunile din România.

Planurile Premier Capital pentru România în acest an includ remodelarea a cinci restaurante, deschiderea a maximum șapte noi McCafé-uri și cel mult două deschideri de restaurant, iar din 2017 vor deschide 4-5 restaurante pe an.

Premier Capital mai operează 10 restaurante McDonald’s în Estonia, 22 în Grecia, 12 în Letonia, 11 în Lituania și 9 în Malta. Operațiunile din România sunt cele mai mari, iar maltezii de la Premier Capital vor avea, după această tranzacție, circa 130 de restaurante în șase țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
daniel boaje
mcdonald’s
acțiuni
împrumut