Guvernul a decis, luni, prin ordonanță, prorogarea până la 31 decembrie 2020 a obligației de dotare cu aparate de marcat electronice fiscale în cazul operatorilor economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede. Termenul limită pentru dotarea cu astfel de aparate era 31 decembrie 2019 și fusese prevăzut într-un proiect de lege similar, pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament anul trecut. Cum PSD a atacat proiectul pe fond la Curtea Constituțională, amânarea nu a mai putut intra în vigoare de la începutul anului.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Inițial, prorogarea a fost inclusă de Guvern într-un proiect de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, pe care își va angaja răspunderea în Parlament și care are drept scop principal modificarea OUG nr. 114/2018.
După ce PSD a sesizat proiectul la Curtea Constituțională, modificările nu pot intra în vigoare până la decizia instanței, după cum a relatat Profit.ro.
Orodnanța aprobată acum stabilește că operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, au obligația de a dota automatele comerciale cu aparatele de marcat electronice fiscale până la data de 31 decembrie 2020.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul Orban corectează prin ordonanță prevederile OUG 114: Sunt eliminate taxa pe activele bancare și cerințele pentru fondurile private de pensii. Sunt înghețate indemnizațiile demnitarilor, dar nu este interzis cumulul pensiei cu salariulExecutivul argumentează măsura prin faptul că procesul de elaborare a reglementărilor tehnice privind configurația și caracteristicile tehnice și funcționale ale acestui tip de aparat de marcat electronic fiscal, a necesitat un timp mai îndelungat pentru fundamentarea deciziilor referitoare la modul în care acestea urmează a fi reglementate, întrucât a presupus consultări, atât cu specialiștii din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică.
”În acest context, se constată faptul că operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, vizați de obligația de dotare cu aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, sunt în imposibilitatea de a respecta termenul final de dotare stabilit pentru data de 31 decembrie 2019, riscând aplicarea de sancțiuni drastice, respectiv amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, precum și suspendarea activității la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor și confiscarea sumelor nejustificate, în condițiile în care nerespectarea obligației nu le este imputabilă.
Obligația de dotare cu noile case de marcat a intrat în vigoare la 1 iunie 2018 pentru contribuabilii mari și mijlocii și de la 1 august 2018 pentru cei mici, dar, după ce autoritățile au constatat că foarte aproape de 1 iunie 2018 nu era niciun vânzător autorizat de astfel de echipamente, au amânat în primă fază cu 3 luni amenzile, apoi au introdus nerespectarea acestei obligații sub Legea prevenirii.
Astfel, prin OUG nr. 44/ 2018, au fost acordate termene de grație de 3 luni în care nu s-au aplicat sancțiunile pentru nedotarea operatorilor economici cu noile aparate (până la 1 septembrie 2018 pentru contribuabilii mari și mijlocii, respectiv 1 noiembrie 2018 pentru contribuabilii mici). Având în vedere că unii dintre operatorii economici din categoria contribuabililor mari și mijlocii nu și-au putut îndeplini obligația de a se dota cu noile aparate de marcat nici după expirarea termenelor de grație (întrucât, la sfârșitul lunii august 2018, nu erau disponibile pe piață soluții fiscale dedicate), la inițiativa Ministerului Finanțelor, contravenția pentru nedotarea la termen cu noile aparate de marcat a fost adăugată, prin HG 701/2018, în prevederile Legii prevenirii (HG nr. 33/2018).
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Ministerul Finanțelor recunoaște că a majorat ilegal nivelul accizelor. Guvernul discută o ordonanță care permite actualizarea accizelor cu rata inflației până pe 31 decembrieAstfel, ANAF poate desfășura, inclusiv în prezent, în raport cu această contravenție, doar acțiuni de tip preventiv stimulativ și nu de sancționare de la prima abatere a operatorului economic. Ministerul Finanțelor și ANAF au încercat anul acesta să sperie firmele cu anunțuri despre controale riguroase sau despre intensificarea controalelor, însă rezultatul acestor demersuri este unul redus, în contextul în care firmele știu că pentru nerespectarea acestei obligații se aplică Legea prevenirii.
Adică, atunci când inspectorii Antifraudă constată că lipsesc noile case de marcat, acordă un termen de conformare, iar dacă atunci când revin, după acest termen, firma tot nu a cumpărat noul aparat fiscal, abia atunci pot aplica amenda.