Sectorul de comerț cu amănuntul în magazine nespecializate a înregistrat o evoluție pozitivă a veniturilor în 2019, o creștere cu 10% față de anul precedent, până la 79,4 miliarde lei, arată un studiu realizat de Coface România, potrivit căruia una din vulnerabilitățile sectorului este că aproximativ 49% dintre companii sunt expuse unui risc ridicat de insolvență.
”Un nou studiu realizat de Coface România privind sectorul de 'Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun' (CAEN 4711) indică o evoluție pozitivă a veniturilor în 2019 acestea crescând cu aproximativ 10% față de 2018, profitabilitatea aflându-se într-o ușoară creștere. Studiul a agregat datele a 46.571 de companii care au depus datele financiare pentru anul 2019 (la nivelul lunii septembrie 2020) și care au generat o cifră de afaceri consolidată de 79,4 miliarde lei”, arată compania.
Între punctele forte menționate sunt faptul că gradul de acoperire al datoriilor pe termen scurt prin trezoreria netă a crescut de la 17% în anul 2015, la 22% în 2019 și că mai mult de jumătate din companii (65%) au efectuat investiții în anul 2019, înregistrând un raport Capex/Amortizare supraunitar. De asemenea, 58% dintre companii au înregistrat profit net la sfârșitul anului 2019, iar 9% dintre acestea au obținut un profit mai mare de 20%, scrie News.ro.
”Vulnerabilități: 70% dintre companii au 100% datorii orientate pe termen scurt; Companiile din sectorul analizat prezentau o autonomie în situații de forță majoră (DIR) de 34 zile în anul 2019, sub nivelul recomandat de 90 zile; Aproximativ 49% dintre companii sunt expuse unui risc ridicat de insolvență”, relevă studiul.
Ponderea cotei de piață cumulate deținute de cei mai importanți 10 jucători este de 63%, ceea ce relevă un grad mediu spre ridicat de concentrare.
Ponderea în totalul cifrei de afaceri a top 10% companii din sector s-a menținut la un nivel ridicat (88,6% în 2015, în 2019 atingând valoarea de 89%). Astfel, există la nivel de sector o polarizare (prezentă de altfel și la nivelul economiei): câteva companii mari care generează o pondere ridicată din cifra de afaceri și multe companii mici care contribuie foarte puțin la veniturile totale.
Companiile care activează în acest sector au înregistrat o lichiditate curentă de 0,99 pe parcursul anului 2019, capitalul de lucru având un nivel redus, fiind relativ expus unor șocuri negative și volatilității (scăderea veniturilor sau neîncasarea creanțelor). Durata medie de colectare a creanțelor a scăzut de la 24 de zile, nivelul înregistrat în 2015, la 17 zile în 2019, în timp ce media înregistrată la nivel național în aceeași perioadă a scăzut de la 98 de zile la 89 de zile.
”Bunurile comercializate de companiile din acest sector au o elasticitate mai scăzută la modificările de venituri ale consumatorilor, ceea ce asigură, într-un fel, un trend stabil pentru cifra de afaceri a firmelor active în domeniu. Însă, ar fi indicat ca jucătorii de pe această piață să acorde o atenție mai ridicată structurii de finanțare a activităților, în condițiile în care, la nivel consolidat, lichiditatea curentă pentru 2019 a fost subunitară, mai mult de jumătate din companii au raportat o capitalizare negativă (îndatorare mai mare de 100%), iar conform indicatorului Ciclul de Conversie al banilor cu valoare negativă în 2019, mai mult de jumătate din companii (55%) apelează la creditare din partea furnizorilor”, a declarat Nicoleta Marin, senior financial analyst, Coface România.
Aproximativ 15% dintre companii au înregistrat o pierdere mai mare de -20%, și 9% dintre companii au avut un profit peste 20%. De asemenea, cea mai mare parte a acțiunilor în instanță este reprezentată în continuare de executări, acestea crescând de la 275 în 2018 la 316 în 2019.
Potrivit datelor INS, categoria socială care a alocat cei mai mulți bani pe produse alimentare și băuturi în 2019 este reprezentată de salariați, pe primul loc aflându-se regiunea București-Ilfov. Agricultorii din regiunea București-Ilfov sunt cei mai mari consumatori de astfel de produse pe lună (1.296 lei/lună), la polul opus aflându-se agricultorii din regiunea Nord-Est (422 lei/lună).
“În primele 11 luni ale anului 2020, Comerțul cu amănuntul pentru produsele alimentare și-a înjumătățit ritmul de creștere (5,7% în serie ajustată) față de evoluția pe care sectorul a generat-o în 2019. Ținând cont de contextul specific determinat de pandemie, evoluția din cursul anului 2020 trebuie citită într-o cheie profund pozitivă, Comerțul cu amănuntul pentru produsele alimentare fiind, alături de Construcții, sectorul intern cu cea mai robustă evoluție în termeni de ritm de creștere. Pentru anul în curs (2021), vom urmări cu atenție variabilele care, în mod tradițional, modelează dinamica acestui sector, și anume evoluția șomajului, evoluția salariului mediu precum și a sentimentului consumatorului” a adăugat Bogdan Nichișoiu, manager rating, Coface Romania.