Lanțul de cafenele Costa Coffee, cel mai mare din Marea Britanie și al doilea ca mărime din lume după Starbucks, va reveni cu produsele sale pe piața din România prin intermediul Coca-Cola, gigant american care la începutul anului trecut a primit avizul CE pentru a prelua lanțul în schimbul sumei de 3,9 miliarde de lire sterline (5,1 miliarde dolari). Revenirea în România a fost reiterată acum de Zoran Bogdanovic, CEO al Grupului Coca-Cola HBC, și confirmă informațiile transmise în vară de Profit.ro.
La acel moment, datele au fost confirmate, a doua zi, și de companie.
Coca-Cola se angajează să lanseze produse Costa Coffee în România, Grecia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Rusia și Elveția, a spus CEO-ul.
Costa Coffee a intrat în România în 2006, în regim de franciză, și a ajuns la o rețea de peste 10 unități, preponderent în Capitală, retrăgându-se însă în contextul crizei financiare. Profit.ro semnala însă anterior că că ar putea reveni în România, după modelul grecilor de la Gregory’s.
Acum, Coca-Cola HBC va lansa produsele Costa Coffee în România în acest an, prin includerea produselor în portofoliul său.
Astfel, Coca-Cola HBC intenționează să lanseze Costa Coffee în cel puțin 10 dintre cele 28 de piețe unde este prezentă, incluzând România, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Polonia, Rusia și Elveția. Lansarea va fi printr-o multitudine de canale comerciale.
Operațiunea este efectuată într-un context în care, în vară, Coca-Cola a renunțat la distribuția produselor Lavazza, pe piața locală distribuția fiind preluată, din nou, de Aquila Part Prod Com, cu începere din luna noiembrie 2019. Aquila a distribuit produsele Lavazza pe piața locală până în octombrie 2017, distribuția fiind preluată ulterior de Coca-Cola HBC.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Unirea Shopping Center trece pe profit. AGA a relevat o companie în curs de curățire, dar încă împotomolită în litigii, contracte vechi păguboase și chiar cu „femei de serviciu relaxate”În 2017, Coca-Cola a anulat parteneriatul de 15 ani cu Nestle în domeniul ceaiului gata preparat. Cei doi mari giganți comercializau împreună ceaiurile Nestea în peste 52 de țări din America, Asia și Europa, inclusiv în România. Coca-Cola a decis însă atunci să schimbe strategia și a lansat pe piață, inclusiv în România, un produs propriu de ceai, Fuzatea.
De partea cealaltă, Nestea a revenit pe piața locală prin portofoliul grupului polonez Maspex, producătorul sucurilor Tymbark și Tedi.
Cafeaua este una dintre cele mai ofertante și profitabile surse de venit și profituri din sectorul băuturilor, o categorie de miliarde de euro în cele 28 de țări în care operează Coca-Cola HBC, cu un ritm anual de creștere estimat de 4%.
Lanțul de cafenele Costa Coffee, fondat la Londra la începutul anilor 70 de frații Bruno și Sergio Costa, a fost achiziționat de compania britanică Whitbread în 1995 pentru 19 milioane de lire sterline.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Berăria H pregătește un nou concept: "Nu va fi ceva similar berăriei." Firma intră în clădire de birouri și își completează activitatea cu pâine și prăjituri. Cele mai mari cifre de afaceri și profit de la lansareÎntre timp, lanțul Costa s-a extins de la mai puțin de 40 de cafenele la aproape 4.000 de cafenele în prezent. Compania are operațiuni în 32 de țări.
CITEȘTE ȘI Tranzacție: Platforma Bringo a fost evaluată la aproximativ 1 milion de euro. Carrefour cumpără noi acțiuniAchiziția Costa Coffee oferă Coca-Cola o platformă de desfacere importantă la nivel internațional, în țări din Europa, Asia Pacific, Orientul Mijlociu și Africa. Compania americană deține deja mai multe mărci de cafea în portofoliul propriu, printre care Georgia, cel mai popular brand de cafea din Japonia, însă nu are o prezență globală semnificativă pe acest segment.
Costa Coffee are circa 20.000 de angajați și operează, pe lângă cele 4.000 de cafenele, un lanț de 8.000 de automate Costa Express.