Carrefour forțează marii furnizori să îi vândă produse în țări din Vest la prețuri românești

Carrefour forțează marii furnizori să îi vândă produse în țări din Vest la prețuri românești
scris 16 ian 2024
Retailerul francez Carrefour este gata să ia măsuri dure pentru a-și crește cota de piață prin prețuri mici. Ca urmare, conform relatărilor actuale, compania face presiuni asupra marilor companii multinaționale pentru a reduce prețul la care trebuie să achiziționeze produsele.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Compania este acum în discuții pentru a cumpăra la prețuri unice de la marile grupuri alimentare, prin intermediul Eureka, un centru de achiziții propriu care reunește Franța, Spania, Italia, Belgia, Polonia și România, scrie presa poloneză. Carrefour și-a înființat propriul centru internațional de achiziții la începutul anului 2023, la Madrid, cu scopul de a obține o putere mai mare de negociere cu marile branduri.
Apel pentru Visa Waiver: Românii cu vize SUA expirate, chemați să le reînnoiască fără interviu pentru a îmbunătăți procentul de respingere până în septembrie CITEȘTE ȘI Apel pentru Visa Waiver: Românii cu vize SUA expirate, chemați să le reînnoiască fără interviu pentru a îmbunătăți procentul de respingere până în septembrie

Carrefour le oferă principalilor săi furnizori, din cele șase țări în care operează prin Eureka, condiții identice, ceea ce înseamnă că furnizorii trebuie să vândă produsele din Spania, Italia, Franța sau Belgia la prețuri poloneze sau românești. În acest fel, supermarketul reduce costurile, chiar dacă în detrimentul marjelor din industrie. Este ceea ce s-a întâmplat și la PepsiCo. Carrefour va continua să vândă produsele companiei nord-americane în Polonia și România, dar nu și în Spania, Italia, Franța sau Belgia.

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, relația de afaceri a fost ruptă după ce producătorul de băuturi răcoritoare a refuzat să reducă prețurile. Pentru Carrefour, sarcina nu este ușoară, pentru că, deși marca Pepsi are o cotă relativ mică pe piața băuturilor răcoritoare, este liderul absolut al pieței de snacks-uri și gustări, cu mărci precum Ruffles, Lay's, Cheetos și Doritos. 

Profit.ro a anunțat că retailerul francez Carrefour a intrat în discuții cu reprezentanții PepsiCO și în România, pentru a identifica "soluții optime adaptate pieței locale și clienților", după ce a retras deja produse ale gigantului american în mai multe țări.

FOTO Tranzacție surpriză - După 5 ani, gigantul Unilever cedează controlul asupra brandului frufru, fondatorul Mihai Simiuc revine CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție surpriză - După 5 ani, gigantul Unilever cedează controlul asupra brandului frufru, fondatorul Mihai Simiuc revine

Schimbarea de strategie a Carrefour a fost inițiată la sfârșitul anului 2022, deși s-a concretizat abia anul trecut. Compania franceză de distribuție a rupt acordurile de cumpărare în comun cu Tesco, Système U și Louis Delhaize pentru a-și lansa propriul sistem, Eureka.

Carrefour are 16.000 de magazine în 34 de țări. În plus față de țările acoperite de centrul de aprovizionare, compania este prezentă și în Grecia și Turcia.

 

Urmărește-ne și pe Google News
viewscnt
Afla mai multe despre
carrefour
pepsi
eureka
aprovizionare