Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va demara în perioada următoare, în contextul perioadelor de caniculă, acțiuni de control pentru supravegherea pieței produselor alimentare și a unităților de alimentație publică (unități fast- food, restaurant auto-servire, bufet tip expres, pizzerii, snack-bar, restaurante, terase, rotiserii, braseri, berării), a anunțat directorul general Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană din ANPC, Paul Anghel.
"Se vor verifica, în principal, calitatea alimentelor (inclusiv a preparatelor culinare) și a băuturilor comercializate, existența documentelor de proveniență, verificarea directă a caracteristicilor organoleptice a alimentelor, respectiv, a mâncărurilor preparate existente la comercializare, încadrarea în data durabilității minimale, respectiv data limita de consum, atât pentru alimentele comercializate ca atare, cât și pentru cele preparate (comercializarea lor în ziua în care au fost preparate). De asemenea, comisarii ANPC vor verifica condițiile de expunere, prezentare și comercializare ale alimentelor, respectarea prevederilor legale la transportul și depozitarea produselor alimentare (respectarea condițiilor de temperatură impuse de actele normative în vigoare sau de producători, expunerea la comercializare)", a scris Anghel pe pagina sa de Facebook.
Acesta a menționat și câteva recomandări la cumpărarea produselor alimentare în perioadele cu temperaturi ridicate, scrie Agerpres.
Astfel, Paul Anghel recomandă să nu se cumpere produse alimentare din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport și depozitare și comercializare și nu poate elibera bonul cu care să fie justificată tranzacția comercială și, astfel, cumpărătorul riscând să achiziționeze un produs neconform sau chiar nesigur care îi poate afecta sănătatea.
"Verificați cu atenție data durabilității minimale/data limită de consum a produselor. Verificați în mod direct caracteristicile produsului (miros, culoare, aspect etc.) având în vedere că temperaturile ridicate favorizează procesul de deteriorare a calității ( produse deshidratate, oxidate, etc), de alterare a produselor alimentare și refuzați produsele care prezintă caracteristici de produs alterat (aspect măzguit, miros de acru, aspect spongios de început de fermentare, produs deformat și consistența moale-înghețată, ambalaje deformate etc.). Atunci când cumpărați produse alimentare, acordați atenție deosebită asupra modului de prezentare a ambalajului. În cazul în care ambalajul este bombat, prezintă deformări sau este rupt înseamnă că produsul nu mai prezintă deplină siguranță pentru sănătatea dumneavoastră. Evitați să achiziționați astfel de produse. Verificați dacă este respectată temperatura la care este depozitat/expus la vânzare produsul alimentar ales de dumneavoastră (temperatura menționată de producător pe eticheta ce însoțește produsul trebuie să coincidă cu temperatura la care este expus la comercializare produsul achiziționat)", îi sfătuiește directorul ANPC pe cumpărători.
De asemenea, un alt sfat al acestuia este să nu fie recongelat un produs alimentar după ce acesta a fost decongelat, dacă producătorul interzice acesta acțiune (prin menționare pe etichetă)
Anghel mai atrage atenția că perioada cu temperaturi caniculare determină un consum mai mare de lichide (apă minerală naturală, apa de izvor, apă de masă, sucuri de fructe, băuturi răcoritoare) la achiziționarea cărora recomanda să se acorde atenție deosebită asupra modului de depozitare și expunere având în vedere că expunerea acestora sub acțiunea directă a razelor solare conduce la deteriorarea caracteristicilor acestor produse.
"Atragem atenția asupra faptului că legumele și fructele, miez de nuca comercializate în vrac în cadrul piețelor, în spații deschise unde temperatura mediului ambiant este foarte ridicată afectează calitatea produselor (deshidratare, accelerarea procesului de oxidare , de alterare, ofilirea verdețurilor etc). Atunci când cumpărați produse alimentare, în special produse alimentare perisabile microbiologic ( ex.carne, ouă, produse lactate, produse congelate etc.) acestea trebuie transportate cât mai repede de la magazin la domiciliu, de preferat într-un ambalaj izoterm, pentru a scurta cât mai mult timpul de întrerupere a lanțului frigorific, pentru a fi păstrate în frigider la temperaturile recomandate de producător. În cazul in care cumpărați produse alimentare urmăriți dacă producătorul recomandă o perioada în care acestea să fie consumate după deschiderea ambalajului și încercați să respectați această perioadă, având în vedere că producătorul asigură menținerea caracteristicilor organoleptice ale produsului în această perioadă", subliniază Paul Anghel.