Retailer electro-IT Altex redeschide magazinul din centrul comercial bucureștean Grand Arena Mall, în urma unor lucrări de extindere, modernizare și tehnologizare. Magazinul a fost extins cu 600 de metri pătrați, ajungând la o suprafață de 1.500 de metri pătrați.
Altex a investit peste 500.000 de euro în aceste lucrări.
La începutul lunii iunie, Altex România a redeschis și magazinul din Plaza România, iar modernizarea acestuia a însemnat o investiție tot de 500.000 de euro.
Proiectele de modernizare și tehnologizare a centrelor de servicii Altex fac parte din planul de investiții stabilit de retailer pentru acest an. În 2020, Altex România va investi peste 27 de milioane de euro din fonduri proprii și nu numai în extinderea rețeiei, în modernizarea infrastructurii și în tehnologie. Până la finalul anului, retailer-ul va inaugura cel puțin trei noi magazine, în Chiajna, Lugoj și Deva, și va extinde Centrul Logisitic din Dragomirești cu peste 37.000 metri pătrați. De asemenea, Altex se va axa și pe proiecte de automatizare a activităților desfășurate în zona depozitelor, pe digitalizare și mutarea activității în Cloud (introducere Machine Learning și utilizarea inteligenței artificiale).
Altex România este lider pe piața de retail din România, cu 125 magazine deschise în țară.