Clinica Neuroaxis, fondată și condusă de către medicul neurolog Dan Mitrea, alături de Cristina Pătrășcanu și Dragos Tudorache, a înregistrat în 2025 venituri de peste 3.8 milioane de euro.
Neuroaxis are o echipă formată din peste 50 de medici.
Plan al finlandezilor pe 5 ani
Grupul finlandez Mehiläinen, care a preluat de la fondul de investiții MidEuropa rețeaua de centre medicale românești Regina Maria, în cea mai mare tranzacție din sectorul medical din Europa Centrală, și-a fixat un plan ambițios, în care să depășească un volum al cifrei de afaceri de 1 miliard euro.
Obiectivul de dublare practic a afacerilor ar urma să fie atins în circa 5 ani.
Grupul finlandez Mehiläinen a semnat în martie achiziția rețelei de unități medicale Reginei Maria, cea mai mare tranzacție din sectorul medical din Europa Centrală și de Est, anunțată în premieră, cu mai mult de jumătate de an înainte, de Profit.ro.
Valoarea tranzacției depășește un miliard de euro, a anunțat atunci Profit.ro.
Grupul finlandez Mehiläinen se obligă ca, pentru o perioadă de 3 ani, să plafoneze prețurile serviciilor de reproducere umană asistată în clinicile din București și județele Brașov și Constanța, cu excepția indexării anuale a inflației și a ajustărilor de costuri justificate (impozite, modificări ale costurilor cu medicii), condiție pentru a i se permite să preia lanțul Regina Maria.
De asemenea, se angajează să nu condiționeze procedurile de reproducere umană asistată de achiziția altor servicii complementare și să nu adopte strategii comerciale de grupare a mai multor servicii sub forma unei oferte mai scumpe.
Astfel, orice reducere aplicată pachetelor care includ tehnici de reproducere asistată împreună cu alte servicii medicale Regina Maria trebuie să fie disponibilă și pacienților care le achiziționează separat.
Condițiile au fost impuse de Consiliul Concurenței care a constatat acum, în urma analizei, că tranzacția poate afecta concurența pe piața serviciilor de reproducere umană asistată, putând genera creșteri de preț ale serviciilor oferite consumatorilor.
















