VEKA România mizează pe o revenire a pieței și vrea creștere de cel puțin 5% în 2016

VEKA România mizează pe o revenire a pieței și vrea creștere de cel puțin 5% în 2016
scris 15 ian 2016

VEKA România, subsidiara locală a producătorului german de profile PVC cu același nume, estimează un plus de 5% în 2016 pe fondul creșterii segmentului de construcții rezidențiale și a programului național de reabilitare.

„Pentru 2016, obiectivele VEKA Romania rămân creșterea organică a cifrei de afaceri cu minim 5% și consolidarea cotei de piață”, a spus, pentru Profit.ro, Alexandru Oancea, directorul de marketing al VEKA România.

Urmărește-ne și pe Google News

Estimările optimiste ale VEKA România se bazează pe tendințele pozitive înregistrate timid încă de anul trecut. „Vorbim despre o ușoară apreciere a întregii piețe, iar pe domeniul nostru, al ferestrelor termoizolante din PVC, s-a putut constata o ușoară ameliorare. Ne așteptăm ca și anul acesta evoluția să continue cel puțin în același ritm, iar modificările să fie tot mai vizibile”, a mai spus Alexandru Oancea.

Reprezentantul VEKA anticipează că principalele motoare de creștere pentru acest an vor fi segmentul de construcții rezidențiale și piața națională de desfacere, impulsionată de programul național de reabilitare.

De altfel, marea provocare a anului 2016 este legată de faptul că va fi un an electoral. „Am intrat într-un an electoral, de aceea ne așteptăm ca schimbările ce vor avea loc la nivel politic să își pună amprenta și asupra pieței pe care activăm. Rămâne de văzut cum și în ce măsură acestea ne vor influența, mai ales în condițiile unei instabilități pe care o resimțim cu toții în economia internațională”, a mai spus Alexandru Oancea.

Coface: Firmele de construcții rezidențiale, risc major de insolvență din cauza creanțelor neîncasate CITEȘTE ȘI Coface: Firmele de construcții rezidențiale, risc major de insolvență din cauza creanțelor neîncasate

Tocmai pentru că 2016 este un an electoral, reprezentanții producătorului de tâmplărie PVC speră într-o „reluare a invesțiilor cu finanțare bugetară. Marea provocare va fi, însă, direcționarea lor către proiecte de eficiență energetică în condiții de durabilitate”.

VEKA România joacă pe o piață estimată la 330 de milioane de euro în 2014 (din care profilele reprezintă o treime), dar mizează în continuare pe exporturi, despre care spune că vor crește în acest an, atât pe piețele tradiționale (Italia, Germania, Belgia), cât și în zone mai îndepartate – Orientul Mijlociu, America de Nord, Asia.

VEKA AG a anunțat, în 2014, că va prelua grupul german Gealan, inclusiv operațiunile de pe piața locală. Gealan România are o structură duală de management, însă cele două companii continuă să funcționeze independent. Printre competitorii VEKA pe piața locală se numără Rehau Polymer, Salamander, Ramplast și Teraplast.

viewscnt
Afla mai multe despre
veke romania
profile pvc
termopane