Un balon speculativ vechi de 55 de ani riscă să se spargă

Un balon speculativ vechi de 55 de ani riscă să se spargă

Sursa foto: Volodymyr Vyshnivetskyy / dreamstime.com

scris 5 nov 2017

Trendul puternic de creștere prețurilor din piața rezidențială australiană din ultimii ani dă semne de oboseală în acest început de an. „Boom”-ul în piața locuințelor „este oficial încheiat”, spune un raport al băncii elvețiene UBS.

Prețurile în piața rezidențială din Australia au frânat puternic în această toamnă, un impas major după o creștere accelerată în ultimii ani și semnal de nervozitate pentru o piață cu prețuri în urcare de peste o jumătate de veac. Cotațiile la nivel național au stagnat în octombrie față de luna precedentă, ceea ce a încetinit creșterea anualizată la 7%, de la vârful de 10% consemnat în luna iulie, conform datelor centralizate de CoreLogic și preluate de Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News

Agenția de știri americană preia un raport al băncii elvețiene de investiții UBS care spune că “boom”-ul care a condus la dublarea prețurilor locuințelor în Australia „este oficial încheiat”. George Tharenou, cel care semnează analiza afirmă că înăsprirea condițiilor de creditare se răsfrânge asupra pieței imobiliare. Cotațiile din rezidențialul Australian cresc de 55 de ani, iar recent dinamica acestora a depășit scumpirile din Londra și New York.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Australianul Steve Keen, profesor de economie și istorie la University of Kingston în Marea Britanie, scrie încă din anul 2005 că proprietățile din țara sa sunt supraevaluate. În anul 2008 șocul finanicar global păreau că îi dă dreptate, iar sectorul de real estate a intrat într-o fază de stres, cu vânzări mai mici și un declin al prețurilor.

S-a dovedit a fi doar o corecție în trendul multianual, iar scumpirile s-au reluat cu putere, prețurile atingând noi niveluri record. Nici măcar șocul anilor 2015-2016 transmis din piața mondială a materiilor prime, în special minereu de fier, unde Australia este un important furnizor, și etapa de recesiune subsecventă nu s-au răsfrânt asupra pieței imobiliare.

EXCLUSIV Copos a vândut hotelul Astoria din Eforie Nord. Este prima dată când vinde de când a intrat în business-ul turistic CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Copos a vândut hotelul Astoria din Eforie Nord. Este prima dată când vinde de când a intrat în business-ul turistic

Încă din primăvară, profesorul Keen și-a reluat avertismentele cu privire la spargerea balonului imobiliar australian. Adept al teoriilor post-keynesiene ale lui lui Hyman Minsky, acesta afirmă că prețurile proprietăților sunt corelate numai cu nivelul de credit contractat în economie. În Australia, trendul multianual a plecat dintr-un punct în care în anii ’50-’60 datoriile gospodăriilor populației reprezentau numai 20% din Produsul Intern Brut. În prezent acestea au ajuns la peste 100% din PIB și sunt cele mai ridicate din lume după cele din Danemarca (140% din PIB) și Elveția.

Piața așteaptă un factor de precipitare („trigger”) ca prețurile să scadă pentru a atinge niveluri de evaluare fundamentală sustenabile, spune Keen, fost profesor de economie la University of Western Sydney, însă, în realitate, nici măcar nu este nevoie de așa ceva. Este suficient să fie lovit tavanul îndatorării pentru ca piața să întoarcă. Trendul de apreciere din piața rezidențială depinde de capacitatea și disponibilitatea oamenilor de a-și asuma noi poveri ale împrumuturilor. Doar stabilizarea datoriilor – nu neapărat scăderea lor – este în măsură să determine scăderi în piața de real estate, conchide Keen care are un portal în care explică fenomenul deflației datoriilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
australia
steve keen
ubs
balon speculativ
real estate
imobiliar
locuinte
balon imobiliar