SVN Romania | Residentialist, divizia din cadrul consultantului imobiliar SVN Romania care își desfășoară activitatea pe segmentul secundar al pieței rezidențiale locale – adică revânzările de locuințe, indiferent de anul de finalizare, s-a extins recent prin deschiderea a două noi birouri premium în zonele Floreasca și Corbeanca. Compania a implementat astfel și un nou concept pe piața imobiliară locală – acela de cafenea imobiliară.
Noile birouri SVN Romania | Residentialist Floreasca și SVN Romania | Residentialist Corbeanca oferă servicii de consultanță specializată palierelor superioare ale segmentului middle market și pieței rezidențiale premium, adresându-se atât potențialilor cumpărători cât și vânzătorilor unora dintre cele mai exclusiviste proprietăți aflate pe piață.
Investițiile în deschiderea celor două birouri s-au ridicat la peste 300.000 de euro, compania implementând în cadrul biroului din Floreasca și un concept unic pentru piața imobiliară locală: cafeneaua imobiliară, un ecosistem imobiliar axat pe oferirea de servicii premium într-un cadru relaxat, în care procesul de identificare a locuinței perfecte poate fi aprofundat iar dorințele și nevoile unui potențial cumpărător, cât și așteptările unui vânzător, pot fi identificate cu acuratețe.
”Am sesizat că pe anumite segmente ale pieței rezidențiale din București există o nevoie pentru serviciile oferite de către SVN Romania și astfel am decis să deschidem cele două birouri SVN Romania | Residentialist. În plus, am inaugurat, în premieră, un concept nou pe piața imobiliară, acela de cafenea imobiliară: un spațiu de întâlnire, unde pot fi schimbate informații și oferit cel mai bun know-how existent din partea actorilor din piața imobiliară locală, indiferent că vorbim de colegi brokeri, consultanți financiari din cadrul echipei SVN Credit Romania, experți financiari, avocați sau notari. Toate reunite într-un concep de tipul one-stop-shop, pentru ca fiecare persoană care ne trece pragul să beneficieze de cele mai ample servicii existente”, afirmă Raluca Dobrișan, managing partner SVN Romania | Residentialist | Floreasca.
Cele două noi birouri SVN Residentialist au înregistrat deja rezultate excelente, tranzacționând proprietăți cu o valoare cumulată de peste 12 milioane de euro, de la locuințe în cele mai apreciate zone din nordul Capitalei și pachete de proprietăți deținute de către investitori în diferite proiecte rezidențiale, până la vile amplasate în Corbeanca sau Snagov.
În total, echipele SVN Residentialist Floreasca și SVN Residentialist Corbeanca numără peste 15 brokeri și consultanți cu o vastă experiență, specializați de mai mulți ani pe zonele Floreasca, Barbu Văcărescu, Aviației dar și Corbeanca, Snagov, Otopeni sau Mogoșoaia.
”Experiența colegilor din cele două birouri dar și capacitatea unică a SVN Romania, din postura de lider pe segmentul rezidențial, de a oferi integrat toate serviciile specifice pieței rezidențiale, reprezintă principalii doi factori care au dus la rezultatele excelente înregistrate de către cele două noi birouri SVN Residentialist. Ținând cont și de implementarea cu succes a conceptului de cafenea imobiliară, ne dorim să deschidem noi birouri de acest tip în mai multe zone din București și în zonele limitrofe”, a mai adăugat Raluca Dobrișan.
Adițional SVN Residentialist Floreasca și SVN Residentialist Corbeanca, compania mai administrează și biroul SVN Residentialist Victoriei, acesta fiind de altfel primul birou SVN Residentialist, cu o activitate de peste cinci ani și o echipă cu de peste 30 de consultanți și brokeri, care au tranzacționat cumulat, în carierele lor, mii de proprietăți rezidențiale și terenuri, cu o valoare totală de câteva sute de milioane de euro.
SVN Romania este una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară active în România și compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidențial. Adițional activității desfășurate pe segmentul revânzărilor, compania a tranzacționat peste 6.000 de locuințe noi direct de la dezvoltator, cu o valoare cumulată de peste 700 de milioane de euro, fiind consultantul imobiliar și agentul exclusiv al peste 15 proiecte rezidențiale în București și în țară, printre care Cosmopolis, First Estates Pipera, Colina Lac sau Sun Royal View.
SVN Romania are mai multe birouri regionale, în Brașov și Cluj – Napoca, respectiv Arad, Bacău, Constanța, Oradea, Ploiești, Sibiu, Timișoara și Târgoviște pentru SVN Credit Romania, care în 2023 a intermediat peste 1.000 de finanțări ipotecare, cu o valoare cumulată de peste 91 de milioane de euro.
La nivel internațional SVN are peste 200 de birouri în opt țări și regiuni, în care activează peste 1.600 de consultanți imobiliari și personal administrativ.
Un material Investing in Property