Antreprenorii Doru Lionăchescu, fondator și președinte al consiliului de administrație al BT Capital Partners, Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, fondatori și acționari principali ai dezvoltatorului imobiliar One United Properties, se asociază din nou, la 6 ani după ce ultimii doi au părăsit casa de investiții Capital Partners, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Asocierea vizează crearea unei noi companii de investiții, care poartă numele de Red Lion Capital.
„Vom analiza firme funcționale, care pot arăta o istorie, care își doresc un parteneriat cu un grup de oameni care au demonstrat că pot crea organizații, face exit-uri și lista la bursă. Am decis că o bună vreme de acum înainte vom lucra doar cu banii noștri, spre deosebire de fondurile de investiții. Vom fi singura structură în care fondatorii companiilor vor discuta direct cu noi, nu cu angajații fondului sau cu ofițeri de investiții. În plus, vom fi flexibili, ceea ce dă rapiditate în decizii. Vom fi doar acționari minoritari, ca dovadă de fairplay. Acum ne uităm la nume concrete, avem o listă selectată, dar rămânem oportuniști. Am angajat câteva zeci de milioane de euro pentru această afacere. Dacă vor fi situații în care ținta interesantă îndeplinește toate condițiile, dar este o sumă pe care noi nu vrem să o facem singuri, suntem deschiși la co-investiții, dar nu atragem noi parteneri în firmă. Nu ne grăbim să atragem firme în portofoliu. Avem relaxarea că nu sunt bani împrumutați sau de la investitori“, a declarat, pentru Profit.ro, Doru Lionăchescu, unul dintre partenerii Red Lion Capital.
El adaugă faptul că analizează cu mare interes branduri subevaluate și că nu vor atinge nimic ce este imobiliar sau conex acestui domeniu, de tipul construcțiilor. De asemenea, nu vor investi în companii listate la bursă și nu vor participa la licitații.
„Ca un exemplu concret, în sectorul tehnologiei, ne interesează exclusiv deținătorii de conținut sau de proprietate intelectuală, nu firme care produc ceva doar pentru exterior, leasing de forță umană. Trebuie să fie o firmă care să aibă un produs ce poate fi înțeles de noi“, a explicat investitorul.
Fondatorii Red Lion Capital consideră că economia a ajuns la finalul unui ciclu de circa un deceniu în care care accesul la finanțare a fost nelimitat, lucru care a născut anomalii.
„În tehnologie, orice idee lipsită de fundament putea să atragă bani. Această epocă a luat sfârșit. Ne întoarcem la o normalitate în care accesul la capital și expertiză nu mai este gratuit pentru toți. Banul, ca marfă, a ajuns să nu mai aibă valoare. Vine un moment în care se vor alege, în sfârșit, apele“, concluzionează Lionăchescu.
Doru Lionăchescu, Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu au pus bazele casei de investiții Capital Partners în 2005 și au vândut afacerea Băncii Transilvania în 2016, an în care Căpitanu și Diaconescu s-au retras definitiv din firmă.
Doru Lionăchescu a fost manager în bănci precum ING Bank, Citibank și EFG Eurobank-Bancpost. Anterior carierei sale de bancher, el a condus publicația financiară Capital, în calitate de redactor-șef adjunct.
Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu au fondat în 2009 dezvoltatorul imobiliar One United Properties, ajuns astăzi a treia cea mai mare companie antreprenorială listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București, precum și cel mai mare dezvoltator imobiliar listat pe piața de capital locală.
One United Properties a raportat o cifră de afaceri record de 675 milioane lei în 2021, o creștere cu 54,37% față de rezultatele anului 2020. Compania a vândut, în această perioadă, 699 de apartamente, 926 de locuri de parcare și 69 de spații comerciale. One United a obținut un profit net de 506,40 milioane lei, aproape triplu comparativ cu cel de 176,93 milioane lei din anul anterior.
One United Properties a vândut anul trecut 7 dintre cele mai scumpe locuințe tranzacționate pe piața din București, inclusiv cea mai scumpă proprietate vândută în 2021, potrivit unui clasament realizat de Profit.ro. Cele mai mari zece tranzacții realizate numai de One United Properties în 2021 au însumat 34,12 milioane de euro, potrivit datelor transmise Profit.ro de către reprezentanții companiei.
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties estimează venituri de 1,52 miliarde de lei și un profit net de 548,7 milioane de lei în 2022.
Pentru 2022, One United Properties estimează finalizarea următoarelor dezvoltări rezidențiale: One Verdi Park, One Modrogan, One Timpuri Noi și One Floreasca Vista. Veniturile din chirii sunt estimate să ajungă la 71,78 milioane de lei în 2022, ca urmare a ocupării integrale a One Tower, recepției One Cotroceni Park Faza 1 și închirierii acestuia, precum și a achiziției pachetului majoritar de acțiuni la Bucur Obor. Mai mult, compania estimează finalizarea fazei 2 a One Cotroceni Park înainte de sfârșitul anului.