STUDIU 1.400 de ansambluri rezidențiale se află acum în construcție în cele mai mari 7 orașe din România

STUDIU 1.400 de ansambluri rezidențiale se află acum în construcție în cele mai mari 7 orașe din România
scris 22 mai 2017

Circa 1.400 de ansambluri rezidențiale cu minimum 30 de apartamente, localizate în șapte mari orașe ale țării și împrejurimi, se află în diferite faze de dezvoltare, relevă un studiu al Imobiliare.ro realizat în perioada martie-aprilie.

Cele mai multe proiecte se găsesc în zona Capitalei, în vreme ce, în următorul oraș clasat, numărul acestora se situează la mai puțin de jumătate.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit studiului, interesul pentru segmentul rezidențial nou s-a triplat din 2012, astfel că, în momentul de față, 60% dintre potențialii cumpărători ar opta pentru o locuință nouă, în detrimentul uneia vechi. Corelat cu faptul că multe dintre ansamblurile curpinse în acest studiu sunt încă nefinalizate, unele dintre ele așteptând chiar demararea lucrărilor de construcție, aceasta înseamnă că, în momentul de față, cererea tinde să depășească oferta concretă din piață – ceea ce explică, de altfel, și entuziasmul dezvoltatorilor de a demara noi proiecte în marile orașe.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Studiu: Cele mai bune și mai slabe cartiere din țară ca servicii medicale. Pe ce străzi sunt cei mai buni medici CITEȘTE ȘI Studiu: Cele mai bune și mai slabe cartiere din țară ca servicii medicale. Pe ce străzi sunt cei mai buni medici

În centrele regionale analizate pot fi observate două tendințe ce reușesc să coexiste, deși aflate în concurență: pe de o parte, în zonele periferice ale marilor orașe, atractive datorită disponibilității terenurilor pentru construcții, au fost și continuă să fie dezvoltate o serie de ansambluri rezidențiale, mai mari sau mai mici, de regulă de apartamente; pe de altă parte, odată cu revenirea pieței după perioada de recesiune, o serie de investitori se orientează spre zone mai bine cotate, din interiorul orașelor, cu acces la mijloacele de transport în comun și facilitățile urbane.

București

În Capitală există în prezent 500 de ansambluri rezidențiale, din care 88% de apartamente; dintre acestea, 124 sunt deja vândute, iar 99 au obținut autorizația de construcție sau sunt în faza de inițiere a PUZ-ului. Restul sunt disponibile spre vânzare, fie că este vorba de proiecte deja existente (ajunse la faze ulterioare de dezvoltare) sau de unele nou-lansate.

Cele mai mari complexuri rezidențiale din zona Capitalei sunt amplasate la marginea orașului. Din această categorie face parte ansamblul Cosmopolis (2.600 de unități), dezvoltat de compania cu acționariat turcesc Opus Land Development, în zona Tunari-Ștefăneștii de Jos. Tot în nordul Bucureștiului, în zona Băneasa, de data acesta, dezvoltatorul autohton Impact Developer & Contractor a construit până acum circa 1.600 de locuințe, dintr-un total planificat de aproape 2.500 de unități. Un număr de 1.680 de unități locative au dezvoltat și frații Negoiță, în cadrul complexului Confort City. Ansamblul cu cele mai multe locuințe construite până acum în zona Bucureștiului este însă Militari Residence, cu aproape 8.000 de unități locative livrate până acum și alte aproximativ 1.500 în curs de finalizare până în primăvara anului viitor.

Cât costă să închiriezi un spațiu de birouri în Cluj-Napoca. Companiile din IT și servicii medicale ocupă cele mai multe spații CITEȘTE ȘI Cât costă să închiriezi un spațiu de birouri în Cluj-Napoca. Companiile din IT și servicii medicale ocupă cele mai multe spații

În ultimii ani, odată cu stabilizarea sectorului imobiliar, o serie de dezvoltatori și-au îndreptat atenția spre terenuri cu un amplasament mai bun, anunțând proiecte de amploare în cartierele tradiționale ale orașului. Printre cele mai semnificative asemenea inițiative se numără Belvedere Residences (peste 1.500 de unități în apropierea stațiilor de metrou Pipera și Aurel Vlaicu), 21st Residence Politehnica (1.470 de locuințe în plan) sau Estic Park (1.500 de unități anunțate în zona Pantelimon).

Timișoara

Piața timișoreană reunește în prezent un total de 182 de ansambluri rezidențiale, din care 88% de apartamente. 69 din total sunt disponibile spre vânzare, 56 au fost deja contractate, iar 57 așteaptă demararea lucrărilor.

Și în orașul de pe Bega se observă aceeași tendință de „migrație” a dezvoltatorilor spre localitățile adiacente orașului – acestea atrag însă, în general, proiecte de mici dimensiuni (sub 100 de unități), fie de apartamente, fie de case. De departe însă, cel mai amplu proiect este investiția de 120 de milioane de euro, realizată de antreprenorul local Ovidiu Șandor, în ansamblul rezidențial ISHO: localizat în apropiere de centrul orașului, pe un fost teren industrial, acesta va cuprinde în doar trei ani 1.200 de apartamente, 50.000 mp de birouri, 1 hectar de spații verzi, o parcare de 2.000 de locuri, alături de o zonă de servicii și facilități sportive și culturale. De asemenea, ansamblul dezvoltat de Ovidiu Șandor este singurul care intră și pe segmentul premium, etajele superioare fiind prevăzute pentru apartamente ultra moderne de tip penthouse.

Cel mai mare ansamblu construit până acum în oraș este Uranus Plaza, din zona Spitalul Județean, cu 223 de apartamente finalizate. Un proiect ambițios este și ansamblul Adora Forest al celor de la Tagor – situat însă în Dumbrăvița, acesta este prevăzut să cuprindă în jur de 1.000 de locuințe dezvoltate în mai multe etape (dintre care 107 au fost deja livrate). Un alt proiect notabil aflat pe agenda dezvoltatorilor locali este și City of Mara, din Calea Circumvalațiunii (aproximativ 45 de locuințe livrate din 1.000 de unități anunțate în proiect).

Cluj-Napoca

După București, orașul de pe Someș reunește cea mai mare ofertă de ansambluri rezidențiale din România, respectiv un total de 192 de proiecte, din care 91% de apartamente. Dintre acestea, 60 sunt disponibile în piață, 81 au fost deja vândute, iar restul au autorizația de construcție sau sunt în proces de realizare a PUZ-ului.

Piața imobiliară din Toronto a luat-o razna. Anunțurile de vânzare deja sunt postate degeaba CITEȘTE ȘI Piața imobiliară din Toronto a luat-o razna. Anunțurile de vânzare deja sunt postate degeaba

Aflat în momentul de față într-o strânsă concurență cu Bucureștiul în ceea ce privește prețurile locuințelor, Cluj-Napoca a cunoscut, încă din perioada de boom, o dezvoltare rezidențială intensă a localităților limitrofe. Așa se face că cel mai mare proiect rezidențial din această zonă - ansamblul rezidențial Calea Baciului, format din 11 blocuri cu 1.800 de apartamente, se află în comuna Baciu. În Florești, ce s-a transformat într-o adevărată localitate-satelit a orașului de pe Someș, cele mai mari proiecte, respectiv Multiserv 1 și Multiserv 2 (ambele dezvoltate de Wohnung Invest), ajung la câte 600 de unități locative. În interiorul orașului, proiectul cu cele mai multe locuințe finalizate până acum este Bonjour Residence, din cartierul Bună Ziua, ce numără tot 600 de unități.

Constanța

În orașul de la malul mării există în prezent 187 de proiecte de locuințe; dintre acestea, 66 au fost deja contractate, 50 se află în faze preliminare demarării lucrărilor, în vreme ce 71 sunt disponibile spre vânzare.

Ansamblul cu cele mai multe unități locative finalizate este Lira Residences, amplasat în zona Primo; format din 17 blocuri, acesta cuprinde 365 de apartamente. Pe locul al doilea se află un proiect de nouă blocuri din zona Tomis Plus (Building Ștefan Constanța), în cadrul căruia au fost livrate până acum 320 de locuințe (dintr-un total de 360). La capitolul proiecte anunțate, cea mai îndrăzneață inițiativă le aparține celor de la Maurer Imobiliare, care vor să construiască un ansamblu de 3.400 de apartamente în zona Tomis Plus. Complexul va fi amplasat pe un teren de 19 hectare, iar dezvoltatorul a obținut recent actele necesare pentru realizarea planului urbanistic zonal (PUZ).

Iași

În capitala Moldovei și împrejurimi există în momentul de față un număr de 145 de ansambluri de locuințe, dintre care 81% de apartamente. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 90 de proiecte, sunt disponibile spre vânzare, în vreme ce 20 au fost deja contractate, iar restul de 35 se află în etape preliminare demarării construcției.

Murad: Firmele care au greșit acum 10-15 ani să plătească prejudiciul în rate și să fie lăsate în pace, altfel cad în cap, iar angajații rămân pe drumuri CITEȘTE ȘI Murad: Firmele care au greșit acum 10-15 ani să plătească prejudiciul în rate și să fie lăsate în pace, altfel cad în cap, iar angajații rămân pe drumuri

Ansamblul ieșean cu cele mai multe unități finalizate este Design Residence: localizat în zona Nicolina-Cug, acesta cuprinde în prezent 210 apartamente (dintr-un total de 280 planificate). Proiecte importante sunt și Copou Bellevue, dezvoltat de Adama (170 de locuințe finalizate), sau Penta Rezidențial, din zona Tătărași-Aviație (200 de locuințe livrate). La capitolul planuri de dezvoltare ulterioară, de menționat este ansamblul Dream Village din zona Păcurari, cu un total de 510 apartamente în plan (dintre care 180 finalizate), dar și Complexul Newton, cu 500 de unități anunțate (din care 125 livrate).

Brașov

În orașul de la poalele Tâmpei există un total de 145 de ansambluri rezidențiale (dintre care 70% de apartamente): 75 disponibile spre vânzare, 60 a căror construcție urmează să înceapă și 10 care au fost deja contractate.

Cel mai prolific dezvoltator rezidențial din Brașov este, de departe, Maurer Imobiliare, activ pe piața românească din anul 2006. Doar ansamblul Avantgarden 3, situat în zona Bartolomeu, este prevăzut să ajungă la 3.570 de unități locative. Dintre acestea, 1.670 de apartamente au fost finalizate (și vândute) în prima etapă de dezvoltare; în prezent se află în derulare etapa a doua (18 blocuri cu 1.200 de apartamente), având ca termen de finalizare anul 2018, în vreme ce ultima fază de construcție (compusă din zece blocuri cu 700 apartamente) va fi derulată în perioada 2017-2020.

Sibiu

În orașul de pe malul Cibinului există un total de 59 de proiecte rezidențiale, din care 82% de apartamente, potrivit datelor centralizate de Imobiliare.ro; dintre acestea, 38 sunt disponibile în piață, trei au obținut recent autorizația de construcție, iar 18 se află în proces de inițiere a PUZ-ului.

Deși nu ajunge la dinamica celorlalte mari orașe ale țării, Sibiul este o piață rezidențială în ascensiune, ce atrage tot mai mulți dezvoltatori. În interiorul orașului, cea mai amplă inițiativă de dezvoltare este proiectul Magnolia Residence, amplasat în zona Turnișor și prevăzut să cuprindă 1.200 de unități locative; amplasat pe un teren de 5,1 hectare, în cadrul acestuia au fost livrate 12 vile și cinci blocuri (circa 400 de apartamente vândute). O prezență importantă sunt și cei de la Maurer Imobiliare, care au în plan să dezvolte 20 de blocuri (din care șase sunt deja vândute) cu un total de 1.800 de apartamente în localitatea Șelimbăr, de lângă Sibiu. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ansambluri rezidentiale
locuinte
constructii