Piața locală de spații logistice și industriale a ajuns la 3,4 milioane de metri pătrați la finalul primului semestru din 2018, după un 2017 în care a atins 3,05 milioane de metri pătrați.
În S1 2018 au fost finalizați și închiriați 100.000 metri pătrați, însă reprezentanții CBRE estimează o revigorare a pieței în cel de-al doilea semestru (S2) al anului, când se așteaptă tranzacționarea a 500.000 metri pătrați. În prezent, 420.000 metri pătrați se află în construcție, având date de livrare până la sfârșitul anului. Din acest volum, 49%, reprezentând circa 205.000 metri pătrați, se află în depozite situate în apropierea Bucureștiului.
Cererea de spații logistice și industriale continuă să fie ridicată, ceea ce a condus la scăderea ratei de neocupare până la 3%, la nivel național, și 4% în depozitele situate în zonele limitrofe Bucureștiului. Din punct de vedere al repartizării cererii, aceasta a venit în primul rând de la companii din domeniul logisticii (43%), din retail (42%) și din sectorul serviciilor profesionale (8%). Dezvoltatorii preferă în continuare să construiască în funcție de cererile venite din piață sau de nevoile chiriașilor existenți, în detrimentul proiectelor speculative.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
O altă direcție a pieței locale, susținută de tendința regională și globală, este dezvoltarea rapidă a segmentului de comerț electronic. În condițiile în care consumul înregistrează cel mai accelerat ritm de creștere de la începutul crizei financiare din 2008, retailul a devenit cel mai important sector care impulsionează majorarea cererii pe piața logistică. Comerțul electronic generează creșteri semnificative ale cererii de închiriere, deoarece un produs comandat online necesită de trei ori mai mult spațiu logistic decât unul comercializat prin canalele tradiționale de retail.
În ciuda unui prim semestru lent, consultanții CBRE se așteaptă ca 2018 să fie un nou an de creștere pentru piața locală de spații logistice și industriale, cu o activitate de închiriere apropiată de 2017.
“În 2017 consumul a crescut puternic, cu circa 10%, fapt ce a susținut dezvoltarea pieței spațiilor industriale pentru cel de-al treilea an consecutiv. Activitatea totală de închiriere a atins, în 2017, pragul de 700.000 m², sprijinită în special de contracte de preînchiriere și proiecte de tip Build-to-Suit. Din suprafața totală tranzacționată, 52% a fost situată în zona Bucureștiului. În primul semestru din 2018, am observat o creștere a interesului pentru orașele regionale, cu o concentrare pe proiecte situate în zona de Vest, Sud și Nord-Vest”, a declarat Dana Bordei.
Chiria prime (chiria de referință pentru proiectele de clasa A, amplasate în cele mai bune zone) și-a păstrat în S1 2018 un nivel constant de 4,1 euro/ m²/ lună. Randamentul prime (randamentul înregistrat de proiectele de clasă A, din zonele cel mai bine cotate) pentru segmentul de industrial a suferit o scădere, de la 8,25% la 8,00%, la finalul S1 2018. Compresia randamentului este un indicator al unei pieței active, unde există investiții și tranzacții semnificative. Reprezentanții CBRE prognozează că randamentul va continua să scadă și în perioada următoare, date fiind condițiile pieței locale și influența țărilor din Europa Centrală și de Est.