Dezvoltatorul imobiliar Speedwell, fondat de antreprenorii belgieni Jan Demeyere și Didier Balcaen, a primit autorizația de construire pentru cea de-a doua clădire rezidențială din cadrul ansamblului PALTIM. Aceasta este cea de-a treia autorizație obținută pentru acest proiect, pe lângă cea pentru prima clădire rezidențială și cea pentru lucrările de reabilitare a vilei monument.
Lucrările de construcție pentru prima clădire rezidențială a ansamblului sunt în plină desfășurare, după ce Speedwell a semnat un contract de colaborare cu Strabag, Antreprenorul General pentru acest proiect. Termenul estimat de livrare pentru apartamentele din prima clădire rezidențială este T1 2024.
Proiectul Paltim are funcțiuni mixte, incluzând clădiri rezidențiale, spații de birouri și spații pentru retail și servicii.
Cea de-a doua clădire rezidențială Paltim este formată din 113 apartamente și include studiouri și apartamente de 2, 3 și 4 camere. Împreună cu unitățile din prima clădire, proiectul oferă un total de 236 de apartamente premium.
Istoria fostei fabrici este legată de atelierul deținut de Filip Lenstein în 1892, care s-a transformat în prima societate pe acțiuni în domeniu din Europa Centrală. La începutul secolului 20, aici se produceau zilnic peste 750 de pălării de lână și păr de iepure, iar în timpul Primului Război Mondial se produceau pălării și cizme pentru armata austro-ungară.
Pălăriile produse la Timișoara erau vândute în Europa Occidentală, SUA și America Latină. Fabrica a fost naționalizată și privatizată prin MEBO în 1995, iar în 2006 a fost cumpărat de fondurile New Century Holdings (NCH), administrate în România de Siminel Andrei, care mai dețin și alte fabrici de textile și încălțăminte dezafectate din Timișoara, printre care Guban. La un an de la achiziție, fabrica Paltim a fost închisă.
Speedwell a devenit cunoscută pe piața românească pentru coordonarea dezvoltării turnului de birouri Unirii View din centrul Bucureștiului, aflat în proprietatea fostului pilot de raliuri Yves Weerts. Didier Balcaen a fost partener al Liebrecht & WooD.
Speedwell a vândut recent clădirea de birouri Miro din Băneasa.