Sectorul construcțiilor a încetinit

Sectorul construcțiilor a încetinit
scris 16 ian 2020

Lucrările de construcții au crescut cu 24,1% în noiembrie 2019, pe serie brută, față de aceeași lună a anului anterior, nivel mai scăzut față de cel din luna precedentă, potrivit datelor publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).

În octombrie 2019, față de luna corespunzătoare a anului precedent, lucrările de construcții au crescut cu 24,4%, pe serie brută, nivel scăzut față de cel din luna precedentă, când avansul a fost 30,5%, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În noiembrie 2019, față de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcții a crescut, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 24,1%, respectiv cu 29,2%.

Tranzacție pregătită: Singurul hotel cu vedere la Mureș din Arad - scos la vânzare cu 8 milioane euro. Printre proprietari este și Aurel Muntean, care deține hotelul Împăratul Romanilor din Sibiu CITEȘTE ȘI Tranzacție pregătită: Singurul hotel cu vedere la Mureș din Arad - scos la vânzare cu 8 milioane euro. Printre proprietari este și Aurel Muntean, care deține hotelul Împăratul Romanilor din Sibiu

Pe elemente de structură au fost înregistrate creșteri la lucrările de întreținere și reparații curente (+33,9%), lucrările de construcții noi (+24,3%) și la lucrările de reparații capitale (+3,3%).

Pe obiecte de construcții, seria brută evidențiază creșteri ale volumului lucrărilor de construcții astfel: clădiri nerezidențiale cu 87,4%, clădiri rezidențiale cu 6,8% și la construcții inginerești cu 3,7%.

În primele 11 luni din 2019, volumul total al lucrărilor de construcții, ca serie brută, a crescut cu 27,6%, față de aceeași perioadă a anului 2018.

În 2018, volumul lucrărilor de construcții a scăzut pe total, ca serie brută, cu 4,1%.

viewscnt
Afla mai multe despre
ins
constructii